Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică, a anunţat, marţi, că primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe data de 10 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 24 noiembrie.
"Am avut o discuţie cu doamna prim-ministru, am avut două propuneri: 3 (noiembrie - n.r.) - primul tur şi 17 (noiembrie - n.r.) - turul al doilea. În discuţiile avute, având în vedere că iniţiativa legislativă abia acum este aproape de finalizare şi e posibil săptămâna viitoare să fie promulgată, am dus termenul pe 10 noiembrie - primul tur de scrutin, 24 - turul al doilea al alegerilor prezidenţiale", a declarat Mituleţu-Buică, la Palatul Parlamentului. AGERPRES