Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Anunț pentru consumatori. Întârzieri la emiterea facturilor pentru energie. Sfat pentru clienții care au sume mari de plătit

Anunț pentru consumatori. Întârzieri la emiterea facturilor pentru energie. Sfat pentru clienții care au sume mari de plătit

Furnizorii de energie vor emite cu întârziere facturile aferente consumului din luna septembrie ca urmare a adaptării softurilor la noile reglementări, anunță Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

"Cred că toţi furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă, în anumite situaţii, la întârzieri. Noi am văzut legea adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate la 1 septembrie. Este o chestiune pe care am spus-o de mai multe ori: avem nevoie de o perioadă de 30 de zile pentru a opera schimbările. Va depinde de la caz la caz. Fiecare furnizor va încerca să fie cât mai puţin afectat, pentru că emiterea cu întârziere a facturii înseamnă o întârziere şi pentru ei în încasări, ceea ce se adaugă la riscurile şi la problemele de acces la lichiditate ale furnizorilor", a explicat aceasta, referindu-se la OUG 119/2022. 

Reprezentanta ACUE le-a transmis consumatorilor să discute cu furnizorul pentru eșalonarea plăților în cazul în care vor primi facturi pentru electricitate sau gaze naturale, aferente unei perioade mai lungi, de două-trei luni, iar suma va fi prea mare. 

"Atunci când vor veni trei facturi, dacă este nevoie, furnizorii vor oferi şi eşalonare", a spus Dana Dărăban. 

Subiecte în articol: facturi energie furnizori întarzieri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri