Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Aparatul ortodontic – de la „sperietoare” la „accesoriu chic” (VIDEO)

Aparatul ortodontic – de la „sperietoare” la „accesoriu chic” (VIDEO)

Aparatul ortodontic a speriat generații întregi de copii. În prezent însă, ca un soi de răzbunare peste timp, el este dorit, căutat și a căpătat chiar statut de accesoriu la modă. Care este de fapt atitudinea corectă față de aparatul ortodontic am încercat să aflăm de la dr. Eliza Popi-Lovinescu, medic specialist ortodont.

Tânără, comunicativă și foarte apropiată de copii și adolescenți – principalii beneficiari ai aparatului ortodontic -, dr. Eliza Popi-Lovinescu ne-a mărturisit ce a determinat-o să aleagă această profesie: „Mi-am dorit să duc mai departe munca tatălui meu, pe care l-am urmărit îndeaproape în decursul anilor. El m-a învățat ce înseamnă să pui suflet în meseria ta”.

De ce ortodonția, dintre câte specializări are medicina stomatologică? „Pentru că mi-am dorit să lucrez cu copiii și am simțit că pot avea o influență benefică în viața lor. Îi pot ajuta să se simtă în siguranță și relaxați atunci când vin la medicul ortodont. Ortodonția este acea parte a stomatologiei care se ocupa cu îndreptarea dinților și cu estetica maxilo-facială – ea are și o finalitate practică, și una estetică”. Dar să lăsăm interviul să curgă…

Aparatul ortodontic – o necesitate

Când trebuie să ajungă prima dată omul la medicul ortodont? Atunci când se impune să poarte aparatul ortodontic sau există o anumită ciclicitate a vizitelor în cabinetul de specialitate?

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Este important să venim cât mai devreme la medicul ortodont pentru a putea preveni anumite anomalii dentomaxilare. Ideal ar fi să ajungem la un consult de specialitate în perioada de creștere, când suturile oaselor dentomaxilare nu s-au sudat și se poate acționa în această direcție, pentru a ghida dezvoltarea în mod corect a dinților.

În acest caz, e de presupus că părinții sunt primii care pot observa anomaliile și iau decizia vizitei în cabinetul medicului ortodont? 

Dr. Eliza Popi-Lovinescu – Bineînțeles. Și e important să vină la medicul ortodont, în cazul în care nu e sigur, legat de orice aspect pe care îl poate vedea: fie o înghesuire, fie o spațiere ori altceva care i se pare că nu are un aspect normal.

Vârstele potrivite pentru aparatul ortodontic – la copil, adolescent, adult

Aducem copilul la cabinet atunci când credem că e necesar aparatul ortodontic sau se impune o anumită periodicitate a acestor consulturi? Care e vârsta potrivită și de ce?

..............................

Citește mai departe și află când și de ce trebuie folosit aparatul ortodontic

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri