Jurnalul.ro Ştiri Observator Aplicația informatică de la RAR a redevenit funcțională

Aplicația informatică de la RAR a redevenit funcțională

de Redacția Jurnalul    |   

Reprezentanții Registrului Auto Român anunță că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituției a fost remediată. Aplicația informatică a redevenit funcțională, au anunțat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în sistem documentele procesate offline.

RAR anunță că „începând din dimineața zilei de marți, 26.11.2024, a redevenit funcțională aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a inspecțiilor tehnice periodice, iar activitatea stațiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiții normale”. Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la stațiile ITP de unde va primi pe loc documentele care atestă efectuarea inspecției, dacă mașina îndeplinește condițiile pentru a fi admisă

Angajații RAR au început deja să introducă în sistemul informatic documentele procesate offline în perioada în care au fost înreruperi în funcționarea bazelor de date. Potrivit RAR, clienții le vor primi și în format fizic în cel mai scurt timp. Totodată, poate fi desfășurată activitatea și în atelierele TLV, acei agenți economici care montează, repară și verifică tahografe sau limitatoare de viteză, au mai explicat reprezentanții RAR.

În plus, a fost restabilit schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. Prin urmare, această instituție poate accesa datele necesare în sistemele informatice ale RAR.

Reprezentanții RAR au anunțat vineri că un incident neprevăzut, apărut în camera serverelor centrale ale instituției, a perturbat activitatea instituției și a afectat derularea serviciilor programate cu clienții la nivel național. Avaria a afectat și aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a ITP de către stațiile de inspecție tehnice autorizate, precum și schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări.

„Incidentul a fost semnalat în data de 21.11.2024, în jurul orei 14:00, atunci când sistemele de prevenire și stingere a incendiilor s-au declanșat și au provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT a RAR. Precizăm că situația nu a fost generată de un atac cibernetic, că nu a existat un incendiu în camera serverelor și că nicio persoană nu a avut de suferit în urma activării sistemelor de stingere care utilizează pulberi speciale pentru inhibarea arderii”, a transmis RAR.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: rar aplicatia informatica functionala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri