Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 500.000 de şoferi vor trebui să îşi schimbe poliţa RCA

Aproape 500.000 de şoferi vor trebui să îşi schimbe poliţa RCA

500.000 de şoferi îi vor avea în gând săptămâna viitoare pe şefii ASF pentru că trebuie să îşi schimbe poliţa RCA de la falimentara City. Este cel mai mare jaf financiar din istoria României, dar până acum nimeni nu este anchetat, iar şefii ASF îşi iau salariile de 15.000 euro pe lună, scrie ZF.

Aproape 500.000 de şoferi vor trebui să îşi schimbe poliţa RCA de la compania falimentară City Insurance începând cu 11 mai, data la care acestesa vor expira chiar dacă perioada de valabilitate a acestora depăşeşte data menţionată, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Tribunalul Bucureşti a admis cererea de deschidere a procedurii de faliment formulată de A.S.F. pe numele societăţii SAR City Insurance S.A. pe data de 9 februarie 2022, iar conform Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, articolul 262 „în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept; în aceleaşi condiţii, se vor denunţa şi contractele de reasigurare”, au transmis reprezentanţii ASF.

Prin urmare, şoferii care au poliţe RCA emise de City insurance trebuie să încheie o nouă asigurare, la un alt asigurător, până pe data de 11 mai 2022, altfel aceştia riscă să fie sancţionaţi, conform legii. Amenda pentru absenţa unei asigurări RCA este cuprinsă între 1.000 şi 2.000 lei.

Clienţii City Insurance ale căror contracte de asigurare sunt denunţate automat pe 11 mai 2022, pot solicita returnarea părţii din prima de asigurare proporţională cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare. Spre exemplu, dacă poliţa a fost încheiată pe o perioadă de un an şi expiră pe 11 septembrie 2022, clientul are dreptul de a solicita returnarea unei treimi din valoarea primei plătite, proporţional cu cele 4 luni din 12 rămase în vigoare.

City Insurance, cel mai mare asigurător de pe piaţa locală, a primit verdictul retragerii autorizaţiei de funcţionare şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment din partea ASF pe data de 17 septembrie 2021. Până în acel moment, compania ajunsese să deţină o cotă de piaţă de peste 20% din întreaga piaţă a asigurărilor şi aproape jumătate din piaţa RCA. Valoarea afacerii City Insurance ajunsese la circa 500 mil. euro, de 100 de ori mai mare decât în urmă cu 5-6 ani.

În perioada 2016-2017, City Insurance s-a confruntat cu o situaţie dificilă, în care ASF a luat o serie de măsuri împotriva companiei, printre care limitarea subscrierii la 75% din volumul subscrierilor anului precedent. Această măsură nu a fost respectată, iar ulterior, companiei şi s-au ridicat restricţiile din cauza unui cont fals din Elveţia, în care părea că City are suficient capital pentru a-şi gestiona problemele.

Pe tot parcursul activităţii City, abordarea sa a fost bazată pe o captare agresivă a pieţei folosindu-se de segmentul RCA, care în general aduce pierderi companiilor de asigurări au RCA în portofolii. Neavând suficient capital pentru a susţine peste 3,1 mil. clienţi pe care societatea îi câştigase printr-un preţ mic, de dumping, asociat poliţelor RCA, rezultatul a fost unul prevăzut încă de câţiva ani de majoritatea actorilor din piaţa asigurărilor. Cu toate acestea, măsurile au fost luat foarte târziu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: soferi poliţa RCA
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri