Întrebarea pe care mulți și-o pun greșit este dacă albul sau negrul te răcorește mai bine. Răspunsul corect depinde, de fapt, de altceva: umiditatea din aer și croiala hainelor.
Culoarea nu e totul, croiala face diferența
Instinctiv, aproape toată lumea alege albul vara, pentru că reflectă razele soarelui în loc să le absoarbă, așa cum face negrul. Lucrurile devin însă mai complicate atunci când intervine căldura produsă chiar de corpul nostru, care se reflectă înapoi spre piele atunci când purtăm haine deschise la culoare și strâmte, potrivit BBC.
Un studiu mai vechi despre beduini, populația semi-nomadă din deserturile Peninsulei Arabice, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, a arătat un lucru surprinzător: expunerea la căldură era aproape identică indiferent dacă aceștia purtau robe negre sau albe. Explicația stă în croiala largă a robelor negre, care creează un spațiu de aer între material și piele. Acest spațiu se încălzește și generează un curent ascendent, asemenea unui coș de fum, care ajută corpul să se răcorească, mai ales atunci când bate vântul.
Concluzia specialiștilor este că forma hainei contează mai mult decât nuanța ei. Dacă totuși alegi ținute mulate pe corp, albul rămâne opțiunea mai sigură. Materialele cu textură, precum bumbacul tip seersucker sau piquetul folosit la tricourile polo sportive, ajută și ele, pentru că păstrează un strat de aer între țesătură și piele, în loc să stea lipite de corp.
Citește și Cum îți protejezi câinele pe caniculă. 10 reguli esențiale recomandate de veterinari
Materialul din care sunt confecționate hainele, factorul cheie
Stiliști și experți în modă atrag atenția că materialul contează la fel de mult ca modelul hainei. O salopetă supradimensionată din denim poate deveni sufocantă în comparație cu o ținută mai simplă, din voal sau șifon, chiar dacă aceasta din urmă pare mai puțin acoperitoare.
Țesăturile ușoare și fluide, precum bumbacul și mătasea naturală, funcționează mai bine atunci când sunt purtate larg, comparativ cu tricoturile. Diferența devine esențială mai ales pe vreme umedă. În aer uscat, materialele care absorb transpirația sunt suficiente, pentru că apa se evaporă rapid din cauza căldurii. Când umiditatea este ridicată însă, aerul este deja saturat cu vapori de apă, iar transpirația absorbită de haine nu mai are unde să se ducă, rămânând lipită de corp.
Fizicieni specializați în termodinamica materialelor explică faptul că, pe vreme umedă, cel mai important lucru este ca țesătura să permită vaporilor de apă să treacă prin ea, astfel încât transpirația să se poată evapora liber. Bumbacul, spun aceștia, nu excelează la acest capitol, spre deosebire de unele materiale sportive moderne.
Toate țesăturile rețin, într-o oarecare măsură, radiația infraroșie emisă de corp, ceea ce este util iarna, dar deloc ideal în plină caniculă. Bumbacul necoperit, inul, nailonul și poliesterul sunt considerate materiale respirabile, pentru că permit căldurii și transpirației să se disipeze prin fibre. Acestea sunt diferite de materialele tehnice, concepute special să absoarbă activ umiditatea de pe piele.
Cercetători de la un institut american de prestigiu au descoperit că bumbacul și poliesterul reflectă aproape toată radiația infraroșie care le atinge, dar lasă să treacă o parte semnificativă din lumina vizibilă. Combinația poate face ca organismul să se încălzească mai repede decât s-ar aștepta cineva, pentru că lumina care pătrunde prin material generează căldură suplimentară, care apoi nu mai poate ieși ușor sub formă de radiație infraroșie.
Inul, lâna merinos și materialele sintetice, comparate
Inul este apreciat pentru respirabilitatea sa excelentă, datorată fibrelor sale mai mari, însă, la fel ca bumbacul, se usucă greu odată umezit de transpirație. Lâna merinos a devenit populară printre pasionații de activități în aer liber datorită capacității sale de a absorbi umiditatea fără să rețină mirosurile neplăcute, rămânând în același timp respirabilă.
Nailonul și poliesterul sunt materialele preferate pentru echipamentul sportiv, deoarece absorb rapid transpirația și se usucă repede, însă au dezavantajul că păstrează mirosurile. Studiile arată că nailonul absoarbe mai multă umiditate și are o capacitate de evacuare mai bună decât poliesterul, deși se usucă mai lent. În schimb, materialele sintetice pot deveni neplăcute la atingere atunci când se udă, motiv pentru care unii cercetători recomandă bambusul, un material cu conductivitate termică scăzută, care oferă confort chiar și pe caniculă.
Dacă situația permite, cea mai eficientă metodă de a te răcori rămâne, surprinzător, purtarea a cât mai puține haine. Un expert în fiziologie a mediului de la o universitate britanică explică faptul că hainele protejează pielea de arsuri solare, dar goliciunea favorizează schimbul evaporativ de căldură dintre piele și aer. Desigur, protecția împotriva razelor UV trebuie să rămână prioritară.
Materialele viitorului, testate deja de giganții sportivi
Companii importante din industria sportivă investesc sume considerabile în dezvoltarea unor materiale inteligente, capabile să regleze temperatura corpului. Cercetătorii au descoperit că echilibrul ideal este oferit de un material opac la lumina vizibilă, care reflectă razele solare, dar transparent la infraroșu, permițând căldurii corpului să iasă liber. Prin subțierea fibrelor de nailon și poliester la aproximativ un micrometru și țeserea lor în fire de 30 de micrometri, cercetătorii au reușit să creeze textile care mențin o temperatură mult mai confortabilă pentru purtător.
Alți oameni de știință au dezvoltat fibre sintetice acoperite cu straturi care își schimbă structura în funcție de condițiile exterioare, eliberând mai multă căldură pe măsură ce temperatura crește. Fibrele se extind și se strâng, modificând spațiul dintre ele, astfel încât materialul să respire mai mult atunci când este necesar.
O altă echipă de cercetători a experimentat cu haine prevăzute cu benzi speciale care se îndoaie și se aplatizează pentru a ajuta corpul să se răcească, reducând temperatura resimțită cu peste 2 grade Celsius. Alte grupuri explorează materiale cu schimbare de fază, care conțin capsule sau fibre ce se topesc pe măsură ce se încălzesc, absorbind astfel excesul de căldură al corpului.
Trucul simplu la care apelează specialiștii: apa
Poate cea mai eficientă și accesibilă metodă de a te răcori rămâne un lucru banal: hainele umede. Apa are nevoie de energie termică pentru a se evapora, iar în procesul de trecere de la stare lichidă la stare gazoasă, preia exact această energie de la corpul tău, scăzându-ți temperatura pielii.

