Jurnalul.ro Sport Fotbal international Arabia Saudită și Bahrain se vor înfrunta în finala Cupei Golfului

Arabia Saudită și Bahrain se vor înfrunta în finala Cupei Golfului

Selecţionatele de fotbal ale Arabiei Saudite şi Bahrainului se vor înfrunta, duminică, în finala Cupei Golfului, competiţie care are loc în Qatar.
Arabia Saudită a dispus, joi, în semifinale de Qatar, echipa gazdă, cu 1-0, prin golul marcat de Abdullah Al-Hamdan (28), după care saudiţii au rezistat presiunii la care au fost supuşi de campioana en titre a Asiei.

Arabia Saudită va juca finala pentru a patra oară în ultimele şase ediţii.
În cealaltă semifinală disputată joi, Bahrainul a trecut cu 5-3 de Irak, la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 2-2, la finalul timpului regulamentar şi după prelungiri. Ali Madan a transformat lovitura decisivă, după ce Mohamed Qasim Majid a ratat pentru Irak.

Bahrainul, care nu a câştigat niciodată competiţia, a egalat de două ori în prima repriză, prin Abdullah Al-Haza'a şi Mohamed Marhoon, după ce irakienii au condus graţie golurilor înscrise de Mohanad Ali şi Ibrahim Bayesh.

AGERPRES

Subiecte în articol: fotbal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri