Jurnalul.ro Ştiri Externe Arabia Saudită vrea să vândă petrol ieftin în Europa. Cât va costa barilul

Arabia Saudită vrea să vândă petrol ieftin în Europa. Cât va costa barilul

Arabia Saudită plănuieşte să inunde Europa cu petrol ieftin, pe care vrea să-l vândă cu 25 de dolari barilul, într-un efort de a atrage marile rafinării care în prezent importă petrol rusesc, au precizat pentru Reuters surse din piaţă.

Sursele, din companii şi rafinării majore din Europa, au spus că gigantul petrolier de stat saudit Aramco a promis să furnizeze volumele suplimentare începând cu luna aprilie.

Preţurile petrolului s-au redus la jumătate faţă de începutul anului, deoarece cererea a fost afectată de răspândirea coronavirusului şi pentru că Rusia şi OPEC nu au reuşit să ajungă la un nou acord cu privire la reducerile de producţie. Rusia a refuzat să reducă producţia, iar Arabia Saudită a început un război al preţurilor pentru a disloca din cota de piaţa a companiilor ruseşti.

Petrolul rusesc de sortiment Ural se vinde zilele acestea la 30 de dolari/baril, potrivit datelor Refinitiv.

Rafinăriile europene ale Total, BP, ENI şi cele ale SOCAR au ajuns la acorduri pentru suplimentarea furnizării cu petrol saudit în aprilie, scrie sursa citată.

Mediafax

Subiecte în articol: arabia saudita europa petrol aramco
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri