Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Argintul şi proprietăţile lui magice. Efectele terapeutice ale argintului asupra organismului

Argintul şi proprietăţile lui magice. Efectele terapeutice ale argintului asupra organismului

Argintul este unul dintre cele mai vechi metale preţioase, fiind un simbol al purităţii şi al inţelepciunii. Frumuseţea acestui metal este pusă în valoare de bijuterii şi obiecte de artă, însă, datorită proprietăţilor sale, utilitatea argintului se întinde pe mai multe domenii, cum ar fi: tehnica fotografică, electronica sau medicina.

Proprietăţile vindecătoare ale argintului erau cunoscute şi apreciate încă din Antichitate, când chinezii îl foloseau ca tratament pentru diferite boli sau în acupunctură, iar fenicienii se bucurau de proprietatea dezinfectantă a acestuia, folosindu-l atunci când transportau apa și laptele în vase de argint, pentru a le păstra nealterate mai mult timp.

Argintul este un dezinfectant universal, folosit şi în zilele noastre pe staţiile spatiale internaţionale pentru transformarea apei reziduale îi apă potabilă.

Argintul - antibiotic și antioxidant de top

În medcină, terapiile care au la bază argintul sunt din ce în ce mai utilizate, efectele acestui metal asupra organismului fiind uimitoare.

Datorită proprietăţilor antioxidante, antifungice şi antibiotice ale argintului, acestuia îi este atribuit rolul de “sistem imunitar secundar”.

Acţiunea terapeutică a argintului ......

Citește continuarea AICI

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri