Circulă în mediul virtual și are, de-acum, peste zece mii de semnatari, petiția ,,Eliberați MAMA! Nu o extrădați pe Ana Maria Nedelcu!’’ Petiție adresată principalelor instituții ale statului de drept în care se cere punerea în libertate a femeii care a fugit din Canada pentru că nu mai putea suporta să trăiască lângă un bărbat (era să scriu:,,barbar’’!) care o teroriza. Ana Maria Nedelcu fiind un om pe care justiția din scumpa noastră patrie avea - și are!- datoria să o apere. Un om pe care un judecător de pe cheiul Dâmboviței l-a condamnat la 30 de zile de închisoare. Ana Maria riscând să fie trimisă înapoi în infernul din care tocmai reușise să evadeze.
Preluată imediat de către inimoșii confrați de la ,,Lumea justiției’’, această petiție și-a produs un salutar efect, în sensul că instituția Avocatului Poporului s-a sesizat din oficiu și se va adresa Ombudsman-ului din Ontario pentru a găsi o soluție bine cumpănită și corectă.
Desigur, nu trebuie să credem că Anei Maria Nedelcu i se va face dreptate, în urma unor intense luări de poziție publice, doar pentru că există un precedent încurajator. Mă refer la faptul că, în urma impresionantelor proteste din țară și din străinătate, în cazul familiei Bodnariu din Norvegia s-a făcut un prim pas, iar mezinul, Ezechiel, le-a fost redat părinților. Dar, pentru ca dreptatea să fie deplină, este nevoie de solidaritate, așa după cum spunea recent senatorul Titus Corlățean. Domnia sa fiind omul care, alături de colegul său, senatorul Ben Oni-Ardelean, s-a implicat în mod consecvent în lupta cu Barnevernet, temuta și, mai ales, abuziva autoritate norvegiană. Cu cât va fi mai serios un asemenea demers politic,mai spune Titus Corlățean, cu atât vor fi mai mari șansele ca toți copii familiei Bodnariu să se întoarcă acasă.
Pot fi considerate ca noi și impresionante dovezi ale solidarității cu familia Bodnariu acțiunile care avut loc, sâmbătă, la București, Cluj Napoca, Timișoara sau Suceava. După cum, tot ieri, s-au desfășurat manifestații în sprijinul acestei atât de greu încercate familii în mai multe state europene, în Statele Unite, în Canada sau în Australia.
Revenind la cazul Anei Maria Nedelcu – care este, totuși, foarte diferit de cel al familiei Bodnariu-,din cred că avem un foarte serios motiv pentru redeschide discuția despre cauzele și împrejurările care generează și întrețin scandaloasele nedreptăți comise de procurori și de judecători. Ce-i drept, de data asta, abuzul nu l-a comis un procuror, ci un judecător de la Curtea de Apel București. Adrian Podar este numele lui! Asta nu schimbă,însă, cu nimic lucrurile, dimpotrivă, acutizează starea de fapt.
Din ce anume rațiuni a procedat în acest fel judecătorul Adrian Podar nu avem știință și nici nu cred că vom afla prea curând. Până atunci, consemnez contestația pe care au formulat-o, cu o totală bună credință, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004, deși am serioase îndoieli asupra șanselor sale de reușită. Asta de vreme ce însăși (încă)ministra justiției, Raluca Prună, a decretat că discuția despre drepturi, deci și despre drepturile omului, este ,,un lux teoretic inutil’’. Afirmație pe care nu am știință să o fi retractat până acum.
S-ar putea ca, dacă nu își va găsi dreptatea în România, Ana Maria Nedelcu să meargă la CEDO. În eventualitatea în care va avea câștig de cauză, ghici- ghicitoarea mea de unde se vor plăti despăgubirile? Desigur, de la visteria țării, din banul public, că doar nu ați vrea să le plătească domnul judecător din lefșoara sa cu puțin sărită peste salariul mediu pe economie?...
Desigur, varianta că Ana Maria Nedelcu se va adresa CEDO este, deocamdată, doar o ipoteză. Am amintit-o, însă, tocmai pentru că, încă, la noi numai amenințarea cu un proces la această înaltă instanță ar mai putea să dea frisoane neclintiților împărțitori după cum îi duce mintea sau le comandă interese personale și de grup.
Din păcate, situația dramatică în care se află Ana Maria Nedelcu nu este nici un accident și nici o premieră în materie. Toate aceste abuzuri pe bandă rulantă fiind nu doar posibile, ci direct încurajate prin faptul că nici până azi nu a fost adoptată Legea răspunderii patrimoniale a magistraților. Au fost făcute, în acest sens, mai multe demersuri ale unor parlamentari cu simțul dreptății și cu respect față de drepturile cetățeanului într-un stat democratic, stat membru al Uniunii Europene. Au sărit, însă, ca arși, justițiari patentați, în frunte cu președinta ÎCCJ, doamna Livia Stanciu personal, și treaba a fost mintenaș îngropată. Și îngropată a rămas!…
Avem,așadar, suficiente motive să spunem că revoltătorul caz al Anei Maria Nedelcu dovedește (dacă mai era nevoie?) că venit vremea ca entități reprezentative ale profesionale ale magistraților, procurorilor și avocaților, ale mediului academic și ale societății civile să relanseze o petiție al cărei mesaj să fie categoric exprimat în acești termeni:,,Vrem o lege a răspunderii patrimoniale a magistraților!’’ Am scris ,,să relanseze’’ întrucât o asemenea petiție a mai circulat în spațiul mediatic, dar nu s-a putut și finaliza. De data aceasta, este imperios necesar ca ea să fie relansată și, preluând mesajul petiției ,,Eliberați MAMA!’’, poate avea genericul:,,Eliberați justiția!’’
Sunt pe deplin încredințat că această inițiativă se va bucura de susținerea confraților de la Antena 3 și Jurnalul Național, așa după cum s-a întâmplat și în cazul altor numeroase mesaje venite din partea unor reprezentanți de marcă ai spiritului civic. Mai mult, faptul că ideea adoptării în regim de maximă celeritate a Legii răspunderii patrimoniale a magistraților, reluată și susținută în aceste zile de către colegii de la ,,Lumea justiției’’, este intens comentată și se bucură de cert larg consens pe rețele de socializare îmi întărește convingerea că ne aflăm în fața unui demers vital, cu adevărat de interes național.
Este clar pentru orice om de bună credință că această petiție nu poate avea ca efect obstrucționarea justiției, ci numai apărarea tuturor celor care mai cred- poate nu fără rost!- în supremația legii și a legalității. Inclusiv prin sancționarea aspră, dar pe deplin meritată, a tuturor magistraților care dau decizii incorecte,încălcând drepturile și libertățile cetățeanului.
Așadar, o lege absolut necesară pentru detoxifierea justiției și creșterea încrederii cetățeanului în această putere a statului de drept.