Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Arii protejate ale României. Parcul Natural Cindrel

Arii protejate ale României. Parcul Natural Cindrel

Parcul Natural Cindrel se află la limita sud-vestică a județul Sibiu, pe teritoriile comunelor Gura Râului, Jina, Rășinari și Tilișca. Parcul natural a fost declarat arie protejată în anul 2000 și are o suprafață de 9.873 de hectare. Zona este dominată de relieful spectaculos din arealele a doi masivi muntoși, Cindrel și Lotru, care fac parte din Munții Parâng situați în Carpații Meridionali. Parcul cuprinde păduri dacice de fag, căldări glaciare, dintre care cele mai importante sunt Iezerul Mare, Iezerul Mic, Gropata, și numeroase specii de animale protejate de lege. Cindrelul este una dintre cele mai importante regiuni pastorale din munții României, datorită rețelei de poteci marcate. Masivul Cindrel, împreună cu o parte din Munţii Șureanu și Lotru, formează situl Natura 2000 "Frumoasa“, care are o suprafață totală de 137.000 de hectare. Cea mai veche și cea mai înaltă stațiune montană din țară, Păltinișul (1.450 de metri altitudine), se află la câteva ore de mers de vârful Cindrel (2.244 de metri). Păltinișul se leagă de orașul Sibiu prin DJ106N, iar din stațiunea montană pornesc mai multe trasee turistice spre obiectivele din Parcul Natural Cindrel. O atracție inedintă din această zonă o constituie turbăria formată pe Platoul Diavolului situat între vârfurile Cindrel și Frumoasa. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri