Jurnalul.ro Ştiri Externe Armata israeliană a recuperat din Gaza trupurile a cinci persoane ucise la 7 octombrie

Armata israeliană a recuperat din Gaza trupurile a cinci persoane ucise la 7 octombrie

de Redacția Jurnalul    |   

Forţele israeliene au recuperat trupurile a cinci persoane ucise în timpul atacului întreprins de Hamas în sudul Israelului în ziua de 7 octombrie 2023 şi reţinute de atunci în Fâşia Gaza, a anunţat joi armata, transmit AFP şi Reuters.

Într-un comunicat, armata a declarat că trupurile Mayei Goren şi ale rezerviştilor Ravid Aryeh Katz şi Oren Goldin, locuitori ai unor kibbutzuri din apropierea Fâşiei Gaza, precum şi cele a doi soldaţi, Tomer Ahimas şi Kiril Brodski, au fost aduse în Israel.

Două kibbutzuri de unde erau originari Oren Goldin şi Maya Goren au anunţat miercuri seara că trupurile acestora au fost restituite.

Cei cinci, ale căror decese fuseseră anunţate deja, au fost ucişi la 7 octombrie, în timpul atacului sângeros întreprins de Hamas pe teritoriul Israelului, în care au murit 1.197 persoane, în majoritate civili, conform unui bilanţ stabilit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

Din 251 persoane răpite atunci, 111 sunt în continuare în Gaza, dar, potrivit armatei israeliene, 39 dintre ele nu sunt în viaţă.

Ca represalii la atacul de la 7 octombrie, Israelul a lansat o ofensivă soldată cu peste 39.000 de morţi în enclava palestiniană, în majoritate civili, conform datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas.

Potrivit postului de radio al armatei, Maya Goren, o educatoare în vârstă de 56 de ani, a fost ucisă în timpul atacului asupra kibbutzului Nir Oz, una din comunităţile cele mai lovite în acea zi.

Ceilalţi patru erau doi militari rezervişti şi doi soldaţi care au fost ucişi în timpul luptelor.

Cadavrele au fost recuperate din zona Khan Younis din sudul Gazei, unde forţele israeliene au lansat doi raiduri în această săptămână.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: armata israeliana gaza
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri