Washingtonul crede că Moscova dezvoltă o armă nucleară antisatelit în spațiu, a cărei detonare ar putea provoca ravagii prin întreruperea a tot ceea ce înseamnă comunicații, notează Reuters..
Rusia, parte a Tratatului privind spațiul cosmic din 1967, care interzice plasarea "pe orbita Pământului a oricăror obiecte purtătoare de arme nucleare sau de orice alt tip de arme de distrugere în masă", a arătat anterior că se opune amplasării de arme nucleare în spațiu.
Lansarea unei arme nucleare pe orbită este interzisă de tratat. Dezvoltarea unei arme nucleare nu este însă interzisă, relevă sursa citată.
În rezoluția lor, Statele Unite, singura țară care a folosit o armă nucleară în război, și Japonia, singura națiune atacată cu o astfel de armă, au îndemnat statele obligate prin tratat să nu plaseze astfel de arme în spațiu și nici să le dezvolte.
Un semnal public că Washingtonul crede că Moscova lucrează la o astfel de armă a fost comentariul unui purtător de cuvânt al Casei Albe din 15 februarie. Un comentariu potrivit căruia Rusia dezvoltă o astfel de armă spațială..
(sursa: Mediafax)