Grupul de firme de IT Arobs Transilvania Software (simbol bursier AROBS) a informat piaţa de capital cu privire la decizia Consiliului de Administraţie din 18 aprilie privind majorarea capitalului social cu până la 17,4 milioane de lei. Operaţiunea urmează să se realizeze prin emisiunea a 174,3 milioane de acţiuni noi cu o valoare nominală de 0,1 lei pe unitate, potrivit BVB.
Pe 22 decembrie 2022, acţionarii celei mai mari companii tech de la Bursa locală au aprobat, printre altele, majorarea capitalului social pentru o perioadă de trei ani, printr-una sau mai multe emisiuni de acţiuni ordinare, nominative şi dematerializate, cu o valoare nominală care să nu depăşească 45,57 milioane de lei, Consiliul de Administraţie fiind autorizat să stabilească caracteristicile operaţiunii şi derularea acesteia.
Tot astăzi, Arobs a anunţat că va demara un program de răscumpărare de 3 milioane de acţiuni, pe o perioadă de 18 luni de la data publicării hotărârii acţionarilor din 4 martie 2024 în Monitorul Oficial al României.
Scopul programului constă în asigurarea unui stoc de acţiuni destinate distribuirii membrilor Consiliului de Administraţie, directorilor şi angajaţilor companiei, precum şi a membrilor organelor de conducere şi angajaţilor oricăror subsidiare ale grupului. BRD – Groupe Société Générale va intermedia operaţiunea.
„Conform hotărârii AGEA nr.1 din data de 04.03.2024, preţul de răscumpărare pe acţiune va fi cuprins între 0,1 RON per acţiune şi un preţ maxim de 1,4 RON per acţiune, respectând în acelaşi timp prevederile legale în vigoare cu privire la preţul de răscumpărare”, scriu reprezentanţii Arobs.
În 2023, Arobs a avut o cifră de afaceri de 428 de milioane de lei, în creştere cu 43% prin comparaţie cu anul precedent. Profitul a ajuns la 52 de milioane, minus 3%. Acţiunile societăţii se tranzacţionează în scădere cu 6,2% în ultimele 12 luni, pe o lichiditate de 98 de milioane de lei. Anul acesta, dinamica este de minus 1,7%, pe un rulaj de 32 de milioane.
(sursa: Mediafax)