„Pompierii au fost înștiințați (sâmbătă seara - n.r.) despre producerea unui incendiu la o casă situată în localitatea Buruienești din comuna Doljești. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Doljești și Detașamentul de pompieri Roman. Incendiul s-a manifestat în bucătărie, cu posibilitatea propagării la întreaga casă. Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost scos din interiorul locuinței, până la sosirea pompierilor. Din păcate, bărbatul nu prezenta semne vitale”, potrivit ISU Neamț.
Potrivit pompierilor, au ars un aragaz, obiecte de mobilier, materiale textile șio parte din tavanul locuinței.
„Aparatul de gătit (aragazul) lăsat nesupravegheat a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, anunță ISU Neamț.
(sursa: Mediafax)