Jurnalul continuă să vă ofere cărţi din colecţia Traian Tandin, prin care legendarul poliţist rememorează cazuri celebre din România. În volmul care apare marţi, "Comisar la Omoruri", Tandin prezintă mai multe anchete care s-au desfăşurat pe parcursul mai multor ani. Iată una dintre ele, în care autorul a fost identificat, dovedit şi condamnat la 14 după comiterea crimei!
Cazul pe care vi-l relatăm a reprezentat o grea încercare pentru organele de poliţie din judeţul Neamţ, acestea trebuind să repare unele greşeli făcute de primii anchetatori, lucrători din cadrul fostei Direcţii regionale de poliţie Bacău. Pe de altă parte, rezolvarea lui, chiar şi după 14 ani, a demonstrat încă o dată că nu există crimă perfectă şi că, oricât de abili ar fi asasinii, ei nu pot rămâne nedescoperiţi şi exoneraţi de răspundere penală, atunci când poliţiştii lucrează cu pricepere, pasiune şi dăruire.
Ofiţerii care au instrumentat acest caz unic în analele Poliţiei române sunt menţionaţi în cuprinsul materialului. În ceea ce mă priveşte, mă pot mândri ca tânăr locotenent-major (pe atunci) că am contribuit efectiv la finalizarea dosarului, ca ofiţer al Serviciului omoruri din forul suprem al poliţiei (miliţia judiciară din trecut era tot poliţie adevărată!).
Cadavrul din porumb
În dimineaţa zilei de luni, 25 august 1958, cetăţeanul Florea Ioja din comuna Boteşti, judeţul Neamţ, se deplasa pe jos pe raza satului Nisiporeşti, pendinte de aceeaşi comună. El mergea spre localitatea vecină, Hălăuceşti, de unde voia să ia trenul pentru a se duce la Bacău, unde avea serviciu. În acea vreme, tarlalele ce străjuiau drumul pe care circula cetăţeanul erau însămânţate cu porumb care ajunsese la maturitate şi a cărui înălţime depăşea talia unui om de înălţime mijlocie. Ajuns în punctul denumit de localnici „Fântâna lui Vangheaua”, situat într-o vale, Florea Ioja a intrat în porumb pentru a-şi satisface unele necesităţi. La un moment dat, pur şi simplu, a înlemnit. În porumb, în locul unde ajunsese el, zăcea cadavrul sfârtecat al unei tinere femei. Speriat, omul a renunţat să mai meargă în acea zi la serviciu şi i-a anunţat despre eveniment pe lucrătorii postului de poliţie din comuna Boteşti.
Cercetare la faţa locului
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă de poliţişti din cadrul Direcţiei poliţiei fostei regiuni Bacău, însoţită de un procuror şi un medic legist. Victima asasinatului se numea Verona Antal, în vârstă de 23 ani. Ea fusese ucisă cu 42 de lovituri de cuţit aplicate la gât, în regiunea toracică şi abdominală. Cadavrul era îmbrăcat, neexistând semne că se încercase violarea tinerei. S-au constatat, însă, pe braţe şi la degetele de la mâini semne de autoapărare, fapt ce înseamnă că între victimă şi agresor avusese loc o luptă. De altfel, victima era foarte corpolentă.
Date despre victimă
Verona Antal locuia în satul Nisiporeşti împreună cu mama sa, tatăl fiind decedat. Ea era unica fiică la părinţi şi încă de mică avusese o fire foarte retrasă. Era foarte evlavioasă, de fapt dominată de spiritul religios, intenţionând să devină călugăriţă. Deşi era plăcută şi atractivă la înfăţişare, ea ducea un mod de viaţă izolat de societate, respingând orice legătură cu bărbaţii şi chiar cu femeile. Ea frecventa regulat lăcaşurile de acest gen, la hramuri şi alte adunări de cult care aveau loc pe raza comunei Boteşti, precum şi în împrejurimi. Ducea o viaţă modestă, întreţinându-se din munca câmpului.
Activitatea victimei în ziua când a fost ucisă
În urma examinării cadavrului de către medicul legist, acesta a concluzionat că moartea Veronei survenise în urmă cu aproximativ 20 de ore. Aşadar, omorul se săvârşise în după-amiaza zilei de duminică, 24 august 1958.
Pentru a stabili activitatea victimei din această zi, poliţiştii au purces imediat la investigaţii, aflând că Verona participase la slujba religioasă a unui hram pe raza comunei vecine, Hălăuceşti. După terminarea slujbei religioase pe la ora 18,00, ea a plecat pe jos din Hălăuceşti spre satul de baştină, Nisiporeşti. Cu mult înainte ca ea să ajungă în punctul numit „Fântâna lui Vangheaua”, Verona a fost ajunsă din urmă de o căruţă în care se afla consăteanul ei Petru Pal, împreună cu mama şi soţia acestuia. Petru Pal a oprit caii şi a invitat-o să urce în căruţă, însă tânăra, habotnică cum era, a refuzat.
În dreptul „Fântânii lui Vangheaua”, căruţaşul a întâlnit alţi doi consăteni, doi tineri, Nicolae Măgdici şi Pavel Dumitraş, care erau băuţi şi încă se mai cinsteau pe marginea lanului de porumb dintr-o sticlă de rachiu. Omul a mai declarat că la 350-400 m de „Fântâna lui Vangheaua” a mai întâlnit pe drum un consătean, Pavel Mocanu, tot tânăr şi el. Acesta mergea în sens opus, respectiv venea spre Hălăuceşti, având o valiză în mână. Şi Pavel Mocanu era băut, mergând cam împleticit.
Care putea fi mobilul asasinatului?
Oare cine şi de ce avusese interesul să ucidă o tânără neprihănită, nevinovată, care nu deranja pe nimeni şi îşi vedea de calea ei religioasă? Era foarte greu de răspuns. Poliţiştii au emis totuşi trei ipoteze de lucru şi anume că omorul a avut ca mobil violul, că a fost comis din răzbunare sau este opera unui bolnav psihic. Aici puteau fi luaţi în calcul şi dezertorii şi evadaţii urmăriţi de poliţie. Dar, pe baza relatării martorului Petru Pal, cei mai suspecţi erau tinerii Nicolae Măgdici şi Pavel Dumitraş care au fost reperaţi chiar în locul unde se comisese asasinatul. Victima nu avea alt drum de a ajunge la Nisiporeşti decât cel care trecea pe lângă „Fântâna lui Vangheaua” şi unde cei doi tineri consumau ţuică. Aşadar, în mod obligatoriu Verona trebuia să treacă prin faţa celor doi tineri, care, probabil, băuţi cum erau, au atacat-o şi au tras-o în porumb pentru a o viola.
Nicolae Măgdici şi Pavel Dumitraş aveau mai multe antecedente negative în comportarea lor, fiind iuţi la mânie şi bătăuşi. Investigaţiile făcute în jurul lor au scos la lumină şi un alt fapt interesant şi anume că, de câte ori o întâlneau pe Verona, aceasta având un corp atrăgător, îi făceau tot felul de avansuri deochiate. Pentru acest motiv, tânăra îi ocolea de câte ori îi întâlnea.
Percheziţii la domiciliile celor doi suspecţi
Poliţiştii se împart în două echipe şi sunt percheziţionate domiciliile celor doi suspecţi. Pe hainele acestora, purtate în după-amiaza zilei de 24 august 1958, sunt găsite pete de sânge, care s-a stabilit că aveau grupa sanguină A2. Această grupă aparţinea victimei, ambii suspecţi având B3. Neavând condiţii, respectiv un local adecvat unde să facă cercetări, poliţiştii au recurs la sprijinul unui cetăţean din sat, foarte bine văzut, Carmil Pal, care le-a pus la dispoziţie două camere din locuinţa sa. În aceste camere s-au materializat rezultatele cercetării la faţa locului şi audierea unor persoane care puteau să dea relaţii în cauză, Carmil Pal dovedindu-se o gazdă foarte ospitalieră. Cercetaţi, cei doi suspecţi au negat orice implicarea în legătură cu omorul.
Despre sângele găsit pe hainele lor, ei au explicat că s-au bătut cu un cetăţean necunoscut în gara CFR Roman, care se legase de ei. Numai că ei l-au dovedit, „umplându-l de borş”, după cum a declarat Măgdici. Pentru a se verifica această afirmaţie, poliţiştii nu aveau la îndemână nici un element concret care să-i ajute să-l identifice pe acel necunoscut, care să confirme incidentul. La poliţia T.F. Roman, cât şi la cea municipală, nu se prezentase nici un cetăţean care să reclame că fusese victima unei asemenea agresiuni.
Legat de prezenţa suspecţilor la „Fântâna lui Vangheaua” în după-amiaza zilei când se comisese crima, aceştia au recunoscut şi chiar au confirmat că l-au văzut trecând pe căruţaşul Petru Pal, pe care l-au salutat. Numai că, imediat după trecerea căruţei, au terminat de băut rachiul din sticlă şi au pornit pe jos spre Nisiporeşti. Nu au putut furniza, în apărarea lor, persoane cu care s-ar fi întâlnit pe drum. De fapt, ei susţineau că se îmbătaseră criţă.
Varianta Pavel Mocanu
Până a lua o decizie în legătură cu cei doi suspecţi, poliţiştii verifică şi cealaltă afirmaţie a căruţaşului Petru Pal şi anume că la 350-400 m de „Fântâna lui Vangheaua” l-a întâlnit pe tânărul Pavel Mocanu care venea de la Nisiporeşti la Hălăuceşti fiind băut şi având o valiză în mână. Carmil Pal, gazda unde se făceau cercetările, era chiar unchiul lui Pavel Mocanu. „Fiţi liniştiţi, le-a spus el poliţiştilor. Nepotul meu nu putea să facă aşa ceva. Petru Pal, care v-a furnizat informaţia, este un beţiv. El a băut la hram până n-a mai putut, de abia mai ţinea hăţurile în mână. Dovadă este faptul că Pavel n-a părăsit satul duminică seară, cum zice Pal, ci a plecat la Hălăuceşti numai luni dimineaţă. De acolo el a luat trenul şi s-a dus la Bacău unde are serviciu la un aprozar. Poate să vă confirme toţi navetiştii”.
Poliţiştii verifică afirmaţiile lui Pavel Mocanu şi ale unchiului său, acestea confirmându-se în totalitate. Tânărul plecase cu valiza din Nisiporeşti la Hălăuceşti în dimineaţa zilei de luni, 25 august. Pe drum, el fusese văzut de numeroşi consăteni, de navetişti, confirmându-se prezenţa sa la serviciu în acea dimineaţă.
Aşadar, gazda anchetatorilor avusese dreptate, Petru Pal înşelându-se în privinţa tânărului Pavel Mocanu.
Se reiau cercetările legate de primii suspecţi
Se reiau cercetările în privinţa primilor doi suspecţi. Aceştia, ca şi în prima fază a anchetei, neagă vreo legătură cu asasinatul şi îşi susţin aceleaşi apărări. Cu toate acestea, era foarte greu de crezut ca ei să nu aibă vreun amestec. Sângele constatat pe hainele lor devenea o probă acuzatoare atâta timp cât nu se putea verifica varianta cu cetăţeanul necunoscut pe care îl bătuseră şi de la care ar fi provenit petele.
Procuratura îi învinuieşte pentru omor, însă tribunalul fostei regiuni Bacău nu îşi însuşeşte soluţia şi cei doi sunt puşi în libertate, dosarul fiind restituit pentru completarea cercetărilor organelor de poliţie.
O lecţie usturătoare
Aceasta a fost o lecţie usturătoare pentru poliţiştii şi procurorii de atunci. După reorganizarea administrativ-teritorială din anul 1968, dosarul este preluat de ofiţerii Serviciului judiciar din cadrul Poliţiei judeţene Neamţ. El este repartizat maiorului Teodor Creţu şi căpitanului Victor Stan. Se începe o muncă titanică, reluându-se toate verificările. Era cum nu se poate mai greu, deoarece trecuseră ani şi ani de zile.
Pedeapsa pentru crimă se prescrie în termen de 15 ani, dar acest nou colectiv de ofiţeri era hotărât să facă tot ce le stă în putinţă pentru a-l prinde pe asasin, chit că împlinirea termenului de prescripţie se apropia vertiginos, practic el fiind pe ultima „turnantă”.
Pe parcursul desfăşurării activităţilor s-a cooperat şi cu alte organe de poliţie, în mod deosebit cu poliţiile judeţene Iaşi, Galaţi şi Braşov, pe raza cărora domiciliau o parte din elementele incluse în cercul de bănuiţi. Trecuse mult timp de la săvârşirea crimei şi chiar unele persoane care dăduseră anumite relaţii la vremea respectivă locuiau acum în alte localităţi din ţară.
După 14 ani este identificată o martoră la crimă
Probitatea profesională a noului colectiv de poliţişti avea să se dovedească în curând, aceştia reuşind un lucru nesperat şi anume să identifice după atâţia ani o femeie care fusese martoră la crimă. Ea se numea Elena C. şi era din comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi, localitate vecină cu satul Nisiporeşti. „În acea zi, mă aflam în porumb pentru a aduna buruieni pentru porci”, se destăinuie martora. „Eram chiar pe coasta dealului când am văzut-o pe victimă venind pe drum dinspre Hălăuceşti. Din sens invers, am văzut venind un tânăr, întâlnirea dintre cei doi făcându-se pe drum chiar în dreptul «Fântânii lui Vangheaua». La un moment dat, am auzit-o pe tânără ţipând: «Măi Mocane, măi Pavele, ce ai cu mine, nu mă omorî!». Atunci am fugit repede într-acolo, văzând de la distanţă încăierarea dintre biata fată şi criminal. Fata era mai înaltă şi mai robustă, iar criminalul mai mic de statură. A lovit-o de mai multe ori cu un cuţit, fiind furios ca un nebun”.
Poliţiştii au ascultat această mărturie stupefiaţi. „De ce nu aţi intervenit?”, a întrebat-o maiorul Creţu pe martoră. „Mi-a fost frică, a răspuns femeia. Dacă ar fi ştiut că l-am văzut, sunt sigură că, în demenţa aceea a lui, m-ar fi omorât şi pe mine. Nu vă închipuiţi cu cât sadism a măcelărit-o pe biata fată”. „Dacă vi l-am prezenta pe asasin, l-aţi recunoaşte?” „Eu cred că da, pentru că figura lui m-a obsedat ani şi ani”. „De ce nu aţi făcut această mărturisire poliţiştilor de atunci care au făcut ancheta?”
La această întrebare, femeia a lăsat capul în pământ. Ea se aflase atunci în acel loc nu pentru a aduna buruieni pentru porci, ci avea întâlnire cu un paznic de câmp din Mogoseşti, între ei existând relaţii amoroase.
Paznicul de câmp confirmă depoziţia iubitei sale
Constantin I., paznicul de câmp cu care Elena C. avusese întâlnire în acel loc, a confirmat şi el spusele amantei sale. „Când ne-am întâlnit, Elena tremura toată”, a spus acesta. „Mi-a explicat cele întâmplate, dar sincer să fiu nu mi-a venit să cred. Pe de altă parte, nu voiam să se afle că eu mă întâlnesc cu ea în acel loc. Sunt căsătorit şi aş fi avut numai neplăceri după aceea. Dacă Elena s-ar fi prezentat la poliţie să spună ce a văzut, sunt sigur că anchetatorii ar fi descoperit relaţia noastră sau ar fi bănuit cei din Mogoşeşti, pentru că buruieni de dat la porci se găseau şi pe raza comunei noastre, nu tocmai pe câmp spre Nisiporeşti. Apoi, nu mi-am imaginat că pot să treacă atâţia ani fără ca poliţia să-l dovedească pe criminal. Am crezut că e de mult la puşcărie... Abia acum realizez greşeala pe care am făcut-o, deoarece trebuia s-o las pe Elena să declare tot ce a văzut şi a auzit”. Decât niciodată, mai bine mai târziu, şi-au spus poliţiştii în sinea lor, bucuroşi că făcuseră, totuşi, o asemenea descoperire.
Cazul Pavel Mocanu revine pe tapet
Interpretând cuvintele auzite de martoră de la victimă, era clar pentru poliţişti că asasinul nu era altul decât tânărul de atunci Pavel Mocanu. Stând de vorbă cu foştii ofiţeri care lucraseră în acest caz, maiorul Creţu şi-a dat seama de mârşăvia unchiului criminalului, Carmil Pal, cel care le pusese la dispoziţie oamenilor legii locuinţa sa. Acesta, fiind tot timpul în temă cu ce discutau poliţiştii şi ce date adunau, a reuşit să-i inducă în eroare în privinţa nepotului său, oferindu-le acea pistă verificabilă cu plecarea la serviciu a doua zi dimineaţă şi distrăgându-le atenţia de a aprofunda investigaţiile în legătură cu ce făcuse acesta în după-amiaza zilei de duminică. Tot el a fost acel care venea cu fel şi fel de argumente din care rezulta că Nicolae Măgdici şi Pavel Dumitraş (primii suspecţi) sunt autorii asasinatului, favorizându-şi astfel nepotul în faţa anchetatorilor.
Un scenariu bine jucat, dovedindu-se abia, după 14 ani, că Petru Pal, căruţaşul care furnizase aceste informaţii era un om integru, cinstit şi nici pe departe beţiv, aşa cum încercase să-l prezinte unchiul criminalului în faţa poliţiştilor.
Laţul se strânge în jurul asasinului
Datele culese despre Pavel Mocanu îl caracterizau ca agresiv, violent obişnuit să poarte cuţit asupra sa, afemeiat şi beţiv. În dimineaţa zilei de 25 august 1958, după săvârşirea crimei, el se prezentase la serviciu, la aprozarul din Bacău unde lucra ca muncitor necalificat, însă două zilele fusese foarte abătut şi nu mâncase absolut nimic.
Ce făcuse asasinul în ziua de duminică, 24 august? Deşi trecuseră atâţia ani, poliţiştii au reuşit să stabilească faptul că acesta, pe la ora prânzului, s-a aflat în compania unui prieten, Francisc Iosif, cu care a consumat pe „săturate” băuturi alcoolice. În timpul acestui chef, Pavel Mocanu a deschis discuţia despre femei, fiind de părere că nu se mai găsesc fete cinstite (virgine) decât în rândul călugăriţelor şi al altor femei dominate de spiritul religios. Râzând, el i-a spus lui Francisc că, cu prima ocazie ce i se va oferi, va încerca personal o astfel de femeie pentru a se convinge sau nu de virginitatea ei. Tot atunci i-a spus prietenului că după-amiază pleacă la Bacău, deoarece luni dimineaţa trebuie să fie la serviciu la prima oră, având mult de lucru la început de săptămână. Urma să doarmă peste noapte la o cunoştinţă a sa. Pe la ora 16,00, ei s-au despărţit, urmând ca Pavel Mocanu să-şi facă valiza şi să se pregătească de drum.
Recunoaşterea din grup
Pavel Mocanu este ridicat de la serviciu şi adus la sediul poliţiei judeţene Neamţ. El se arată pur şi simplu surprins că este întrebat de crimă după ce trecuseră 14 ani. În sinea lui, era însă liniştit pentru că nu bănuia că poliţiştii reuşiseră să adune vreo probă împotriva lui. „N-au ce!”, se consola singur. „Timpul a şters tot!...”
Dar lucrurile nu au stat chiar aşa. El a fost introdus într-o cameră unde mai erau trei inşi de vârstă apropiată cu el şi asemănători la înfăţişare. „De unde naiba i-o fi adunat? Unde i-o fi găsit şi ce urmează să se întâmple?”, a început deodată să-i zvâcnească inima. Deşi încercase să radă din memorie oribila crimă pe care o înfăptuise, nu reuşise niciodată, chipul îngrozit al Veronei şi rănile adânci provocate de cuţit răscolindu-l mai rău ca la început.
În birou, poliţiştii şi un procuror au introdus o femeie, după ce în prealabil Pavel Mocanu şi-a ales un loc între ceilalţi indivizi. Criminalul se uita la ea fără să înţeleagă prea multe. Nu o mai văzuse niciodată până atunci. De cum a intrat în birou, femeia l-a privit drept în ochi şi s-a schimbat la faţă. „Acesta este!”, l-a indicat ea cu mâna pe Mocanu. „El a ucis-o în porumb pe tânăra Verona Antal!” La început, asasinul a început să facă feţe-feţe, dar apoi a avut puterea să se reculeagă şi să riposteze: „Nu este adevărat. Totul este o înscenare! N-am văzut-o în viaţa mea pe această femeie!” „Tu nu, într-adevăr, dar ea te-a văzut când ai ucis-o pe Verona. Se afla în porumb chiar acolo!”, i-a spus procurorul privindu-l triumfător.
Surprizele pentru asasin se ţin lanţ
În birou este introdus căruţaşul Petru Pal, cel care îl întâlnise pe drum pe Pavel Mocanu, înainte ca acesta să comită crima. Şi-a menţinut declaraţia dată în urmă cu 14 ani, dar a mai adăugat ceva: „Eu nu sunt beţiv cum m-a făcut unchiu-tău, ci tu eşti acela. Recunoaşte acum în faţa domnilor anchetatori cum ai vrut să mă mituieşti cu 10.000 de lei ca să declar la poliţie, dacă voi mai fi întrebat vreodată, că m-am înşelat şi că de fapt te-am văzut pe drum cu valiza a doua zi de dimineaţă când plecai la serviciu”.
Pavel Mocanu nu se dă însă bătut. Sunt introduşi în birou alţi patru martori, Gheorghe Rusu, Andrei Burlea, Neculai Enache şi Vasile Safta, care recunosc în faţa asasinului că au fost corupţi de el, de mama, fraţii şi alte rude ale criminalului. Periculosul asasin, care în toţi aceşti ani îşi luase tot felul de măsuri de acoperire, a continuat să nege cu înverşunare.
În final, i se prezintă şi rezultatul unui experiment care a fost filmat, prin care au fost reconstituite – conform declaraţiilor martorilor – toate fazele celor două trasee parcurse de victimă şi criminal, dovedindu-se astfel că asasinul şi-a întâlnit victima exact în punctul denumit „Fântâna lui Vangheaua”, unde a ucis-o.
Sentinţa
La proces, în prezenţa unei săli arhipline, perversul asasin a încercat să joace ultima carte, de fapt aceeaşi care era ştiută, că este nevinovat. Ar fi putut, poate, măcar în al doisprezecelea ceas, cum se spune, să-şi descarce conştiinţa şi să se căiască. Dar el nu a făcut-o, demonstrând încă o dată câtă putreziciune cuprindea această fiinţă umană. 42 de lovituri de cuţit pentru a realiza un viol asupra unei tinere virgine! Şi-a primit pedeapsa, fiind condamnat la 15 ani de închisoare!
Nu rataţi începând de marţi cartea "Comisar la Omoruri", oferită de Jurnalul şi de Editura Neverland la preţul special de 21,99 lei!