Jurnalul.ro Cultură Muzica “Ascultă 5 minute de muzică clasică” – pentru pace și solidaritate, între 1 și 31 martie

“Ascultă 5 minute de muzică clasică” – pentru pace și solidaritate, între 1 și 31 martie

de Magdalena Popa Buluc    |   

Hipermarketuri, mall-uri,  librării, muzee, sedii de firme: sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor se va auzi în fiecare zi a lunii martie, în cadrul proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, inițiat de Radio România Muzical și desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2010.

În martie 2022, campania stă sub semnul păcii și solidărității, a muzicii care unește, a compasiunii pentru cei afectați de război. Violonistul Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrelor Radio România și ambasador al proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică”: „Avem nevoie mai mult ca oricând de muzică clasică. Atunci când multe dintre reperele din jurul nostru par a fi răsturnate, putem găsi în muzică sprijin, alinare, energie. Cred cu toată tăria în forța muzicii de a ne modela caracterul, de a ne face mai empatici, de a ne deschide ochii către nevoile aproapelui nostru. De a face din noi oameni mai buni, în fiecare zi. Campania “Ascultă 5 minute de muzica clasica” este șansa noastră la o viață mai bună, nu doar din punct de vedere spiritual. De 25 de ani, Radio România Muzical aduce în casele și sufletele noastre forța, echilibrul și bucuria nestavilită a muzicii clasice. Îndrăznesc să spun că viețile noastre n-ar fi fost la fel fără acest post de radio unic.

Celebre lucrări muzicale devin parte a ambientului sonor propus de partenerii proiectului, toate, în interpretarea unor prestigioși interpreți români – înregistrări de marcă din arhiva Radio România. Printre acestea, Rapsodia română op. 11 nr. 1 de George Enescu, cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijor Sergiu Celibidache, înregistrări ale Orchestrei Naționale Radio și ale Orchestrei de Cameră Radio, având la pupitru nume ilustre de dirijori – Cristian Măcelaru, Cristian Mandeal, Horia Andrescu; înregistrări cu soliști celebri, precum pianiștii Radu Lupu și Dan Grigore, violoniștii Alexandru Tomescu și Liviu Prunaru, violonceliștii Marin Cazacu și Ștefan Cazacu, pianistul Dan Mizrahy.

 Partenerii proiectului sunt nume importante din retailul și business-ul românesc.

Ediția martie 2022 marchează și aniversarea a 25 ani de la înființarea Radio România Muzical, care a început să emită în 24 martie 2022. Cristina Comandașu, inițiatoarea proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, redactor șef Radio România Muzical: „În vremuri tulburi, sper ca muzica clasică, în spații unde nu suntem obișnuiți să o ascultăm, să aducă ceea ce căutăm cu toții: echilibru, seninătate, momente de liniște, o pauză de la tumultul cotidian, alinare, deschidere față de aproapele nostru. Adică exact ceea ce aduce în casele celor care ascultă Radio România Muzical de 25 ani încoace. Tot ce a avut mai bun societatea ultimelor sute de ani regăsim în muzica clasică – și sper să vă bucurați de aceste momente de Valoare și Tradiție, ascultând fie și numai 5 minute, fie mai mult decât atât, zi de zi, la Radio România Muzical. Le mulțumesc partenerilor proiectului, alături de noi în ultimii 12 ani.

Proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” are o istorie neîntreruptă de 12 ani în spații neconvenționale din întreaga țară. Prima ediție a avut loc în octombrie 2010 și de atunci, pe parcursul lunilor martie și octombrie, în fiecare zi, publicul a avut șansa de a descoperi sau redescoperi marile opusuri ale muzicii clasice, în spații neașteptate, audiții întâmpinate pozitiv atât de clienții, cât și de angajații partenerilor proiectului. În cadrul aceluiași proiect, de-a lungul timpului au fost organizate și concerte cu muzicieni români, care s-au bucurat de un deosebit succes de public.

Din 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este și program național în școlile din România.  În ultimul an școlar, 2020-2021, la acest program au participat aproape 230.000 elevi din București și alte 31 județe din țară; proiectul se află în desfășurare și pe parcursul anului școlar 2021-2022. Elevilor le sunt propuse spre audiție, în fiecare săptămână, două lucrări muzicale însoțite de explicații legate de compozitori și interpreți.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri