Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Anca Țurcașiu și Andreea Samson înfruntă obstacolele de pe Drumul Zeilor, în noul sezon Asia Express. Anca Țurcașiu: ”În această cursă mi s-a făcut rău pentru prima oară în viață”

Anca Țurcașiu și Andreea Samson înfruntă obstacolele de pe Drumul Zeilor, în noul sezon Asia Express. Anca Țurcașiu: ”În această cursă mi s-a făcut rău pentru prima oară în viață”

Nouă perechi de vedete se aliniază la startul aventurii de pe Drumul Zeilor, în sezonul 7 Asia Express, de pe 1 septembrie, la Antena 1.

Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, înfruntând arșița copleșitoare și alte obstacole precum bariera lingvistică și traficul infernal, concurenții se vor lupta zi de zi să-și găsească transport și cazare, pentru a putea parcurge cel mai lung traseu de până acum – 11 etape, în loc de 10 – cu cele mai neașteptate misiuni de rezolvat. Adrenalină la maximum și o cursă memorabilă, care va împinge vedetele să-și depășească limitele! ”Nu cred că vom mai trăi așa ceva a doua oară-n viață. Fiecare zi aduce cu ea atât de multe surprize. E o provocare imensă, parcă suntem tot timpul într-un film de acțiune. Orice mi-am imaginat acasă – cât poate fi de frumos, dar și de solicitant – este de 100 de ori mai intens în realitate”, a declarat actrița Andreea Samson, coechipiera Ancăi Țurcașiu.

Cele două au vorbit despre motivele care le-au adus împreună pe Drumul Zeilor, convinse fiind că au toate ingredientele pentru a alcătui o echipă de succes. ”Am simțit că avem aceeași energie, același vibe, același fel de-a fi... A fost vorba de chimie”, a spus Anca. ”Ne dorim să fim competitive, dar să nu devenim încrâncenate. Cu nervii stăm bine. Plus că eu am citit biblioteci de cărți motivaționale. Suntem și foarte credincioase – iar acesta e încă un lucru care ne leagă. Pentru că pornim cu Dumnezeu la drum”, a adăugat ea. Totodată, Anca a dezvăluit și unele dintre problemele cu care s-a confruntat pe Drumul Zeilor. ”Eu consider că sunt o femeie foarte puternică. Dar aici mi s-a făcut rău pentru prima oară în viața mea. Mi-am luat rucsacul în spate, erau 40 de grade, am urcat un deal și-am început să văd negru-n fața ochilor”, a povestit vedeta, mărturisind că găsirea cazării a ocupat, de asemenea, un loc fruntaș printre provocări: ”Aseară ne-am rugat o oră pe ceas de niște oameni să ne primească să dormim la ei acasă.
Ne-au și verificat, crezând că suntem criminale sau hoațe.” Anca și Andreea au declarat, însă, la începutul cursei, că fiecare obstacol le va motiva și mai tare – pentru că au intrat în această competiție cu gândul de a câștiga. ”Cred că toți își doresc să se întoarcă învingători. N-ai cum să pleci pe acest drum și să spui că nu contează, nu mă interesează, vreau doar să particip”, a afirmat Andreea.

Mihai Găinușă și colega sa de radio Oana Paraschiv, Nicolai Tand și Sorin Brotnei, nașul și finul, Betty Salam și Cătălin Vişănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, content creator-ul şi antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui, Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache, sunt celelalte echipe care se aventurează pe Drumul Zeilor. Reality show-ul va avea premiera la Antena 1 pe 1 septembrie, programul de difuzare rămânând cel consacrat - duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri, de la 20.30. În prima săptămână, premiera maraton va aduce, însă, cinci ediții consecutive, în loc de patru: duminică, de la ora 20:00 și de luni până joi, de la ora 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri