Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Asia Express dă startul competiției pe Drumul Elefantului: ” Din acest moment nu mai este nimeni prietenul nostru”

Asia Express dă startul competiției pe Drumul Elefantului: ” Din acest moment nu mai este nimeni prietenul nostru”

Cele nouă echipe care au acceptat provocarea Asia Express pășesc diseară, de la 20:00 pe Antena 1, pe Drumul Elefantului, în marea premieră a celui de-al doilea sezon. După un zbor de 14 ore în care emoțiile și scenariile posibile vor acapara mintea fiecărui concurent, aceștia vor ajunge în Pasyala, oraș din țara insulară Sri Lanka. Startul competiției îi va lua pe nepregătite, căci în cel mai dur reality show, elementul-surpriză este prezent în orice moment: ”Din acest moment nu mai este nimeni prietenul nostru!”, va afirma hotărâtă Ana Morodan, colega de echipă a lui Teleșpan. 

Așadar, cei optsprezece concurenți nu vor avea mult timp la dispoziție să se acomodeze unui nou ritm al vieții, iar odată ajunși în Sri Lanka, vor fi aruncați în cursa vieții lor. Prima misiune a celui de-al doilea sezon este una a răbdării și a atenției la detalii, dar și una care va dezvălui o parte din cultura unui popor aparte. Vedetele vor fi nevoite să finiseze o statueta a Zeului Ganesha, supranumit și Zeul Elefant, al cărui cult cunoaște o importanță deosebită în confesiunea Hindu. Mai mult decât atât, concurenții vor avea de împletit și o ghirlandă după un model specific celor care sunt aduse ofrandă mult iubitei zeități. În aparență simplă, această probă minuțioasă va testa cât de unite sunt echipele și cât de bine își pot împărți sarcinile eficient, ținând cont de faptul că se află într-un concurs în care orice minut contează: ”Eu trebuie să fiu creierul în competiția asta și nu știu ce e cu mine!, va ceda Ruby.

Doar primele trei echipe care vor îndeplini proba conform cerințelor și se vor asigura că statueta și coroana de flori ajung la Gina Pistol intacte se vor califica în prima probă a Amuletei, a cărei miză este un avantaj uriaș.

Diseară, vedetele din cel de-al doilea sezon Asia Express vor afla că stresul misiunilor va fi mai mereu dublat de lipsa mâncării și a transportului. În timp ce Margherita de la Clejani va apela la bunăvoința trecătorilor pentru a obține puțină mâncare pentru micul dejun, Bianca Drăgușanu și Oana, sora sa, vor călători într-o remorcă plină cu nuci de cocos: ”Ori mă ia o limuzină de aici, ori nu mai plec!”. Nici încercările de a găsi cazare nu vor fi mai ușoare, iar pentru prima dată, cei optsprezece concurenți Asia Express vor înțelege că în cel mai dur reality show al momentului confortul nu își are locul.

Asia Express revine la Antena 1 diseară, 10 februarie, de la ora 20.00, în marea premieră a celui de-al doilea sezon. De data aceasta, show-ul va avea trei zile de difuzare, duminică, luni şi marţi și va veni cu noi schimbări şi în structura competiției. Nouă  perechi de vedete se vor aventura prin Sri Lanka şi India într-o călătorie unică, în care trebuie să se descurce cu un dolar pe zi, să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport. Lupta se dă pentru premiul de 30.000 de Euro şi pentru mândria de a avea în “portofoliu” o asemenea performanţă la nivel personal. 

Subiecte în articol: Asia Express
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri