Película Fiesta, eveniment-experiență în premieră la cea de-a șasea ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România va avea loc pe 11 și 12 septembrie, între orele 17:00 – 22:30, la Verde Stop Arena (Șos. Barbu Văcărescu nr. 162 – 164) din București.
Evenimentul își dorește să prelungească sentimentul de vacanță cu încă două zile de filme, concerte, demonstrații de dans, ateliere pentru copii expoziție de afișe stradale și povești de călătorie.
Programul complet al evenimentului este:
Sâmbătă, 11 septembrie
17.00 – 19.00 - Ritmuri de bossanova, salsa și rumba – 120’
17.00 – 20.30 - Ateliere de împletit și decorat coronițe din flori, de codițe colorate și de facepainting inspirat din sărbătoarea mexicană Dia de Los Muertos
18.30 - Povești din America Latină cu scriitorul Marius Chivu (zona Humanitas) – 60’
19.00 - Demonstrații de dans: Tango argentinian (zona Scenă) – 15’
19.15 - Ioana Ernea și Alexandru Nucă (muzică argentiniană) – 45’
20.00 – Concert Jose Almar (muzică argentiniană) – 20’
20.30 - Proiecție COCO (animație, Mexic) cu subtitrare în limba română – 109’
Duminică, 12 septembrie
17.00 – 19.00 - Ritmuri de bossanova, salsa și rumba – 120’
17.00 – 20.30 - Ateliere de împletit și decorat coronițe din flori, de codițe colorate și de facepainting inspirat din sărbătoarea mexicană Dia de Los Muertos
18.30 - Povești din America Latină cu Diana Pavlenco (zona Humanitas) – 60’
18.45 - Demonstrații de dans: Tango argentinian (zona scenă) – 15’
19.00 - Gabriela Costa & Alex Man (muzică braziliană) – 30’
19.30 - Yury Meza (muzică peruviană) – 30’
20.00 - Demonstrație de dans Cuban Flavour Dance School – 20’
20.30 proiecție BUENA VISTA SOCIAL CLUB (Documentar, Cuba) – cu subtitrare în limba română – 105’
Zilnic, între 17.00 – 22.30, în cadrul evenimentului vo fi și Foodtruck și băuturi specifice, un pop-up shop cu designeri de haine colorate, numai bune pentru călătoriile cu gândul pe meleaguri îndepărtate și accesorii și bijuterii inspirate de motivele sud-americane și o expoziție de Afişe stradale din Madrid şi Barcelona, prin amabilitatea Ambasadei Spaniei
Regulament de acces:
Accesul se face începând cu ora 17.00, în zilele de 11 și 12 septembrie. Copiii sub 10 ani beneficiază de acces gratuit, dar numai însoțiți de un adult.
Intrarea se face în baza biletului de acces, în limita locurilor disponibile, în condiții de pandemie.
Participanții vor respecta măsurile de distanțare socială de minimum 1,5 m față de celelalte persoane, precum și marcajele efectuate de către organizator.
Accesul în spațiul de eveniment se face cu respectarea măsurilor în vigoare, de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 și este condiționat de efectuarea triajului observațional, de furnizarea datelor personale în cazul unei eventuale anchete epidemiologice dar și de prezentarea unuia dintre următoarele documente:
- dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, care să releve faptul că au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
- rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;
- rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; -
- dovada că persoanele care doresc să participe la eveniment se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
La intrare nu vor fi disponibile teste rapide.
Pe durata participării la eveniment, purtarea măștii este obligatorie, exceptând momentele în care se consumă băuturi sau produse alimentare.
În cadrul evenimentului este permis accesul cu animale de companie dar este obligatorie ținerea acestora în lesă și curățarea în urma lor.