„Aceste acțiuni continuă seria atacurilor aeriene ale forțelor armate ruse asupra obiectivelor civile din regiunea Odesa, intensificate după decizia unilaterală a Federației Ruse de a-și suspenda participarea la Inițiativa privind Cerealele la Marea Neagră”, spune Marcel Ciolacu, premierul României.
Prim-ministrul face apel la Federația Rusă să înceteze atacurile aeriene asupra infrastructurii portuare ucrainene.
„Țintirea obiectivelor de infrastructură portuară reprezintă încă o dovadă a intenției Federației Ruse de a submina exporturile de cereale ucrainene către piețele globale, deteriorând grav securitatea alimentară mondială și punând astfel în pericol numeroase persoane. Deteriorarea securității alimentare la nivel global reprezintă una dintre multiplele consecințele ale războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. România va continua să sprijine Ucraina în vederea identificării de soluții practice pentru continuarea exporturilor de cereale suplimentare către piețele globale”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Mai multe drone ale rușilor au atacat porturile ucrainene Reni și Ismail. Exploziile au putut fi văzute și auzite de navigatorii români aflați în zonă.
(sursa: Mediafax)