Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac sângeros, la Parlamentul din Londra

Atac sângeros, la Parlamentul din Londra

Catalogat de poliția londoneză drept un „atac terorist”, un incident sângeros s-a soldat ieri, chiar la intrarea în sediul Parlamentului britanic, cu mai multe victime. Inițial, poliția a anunțat că un bărbat a lovit intenţionat cu maşina un grup de trecători, după care a intrat cu vehiculul într-una dintre porțile metalice ale Palatului Westminster. Șoferul a coborât apoi de la volan și s-a îndreptat în fugă spre sediul Legislativului. Polițiștii care păzeau incinta l-au oprit, moment în care bărbatul l-a înjunghiat pe unul dintre oamenii legii. Atacatorul a fost împușcat în timp ce se pregătea să atace cu cuțitul încă un polițist. Între timp, potrivit televiziunilor britanice, două persoane lovite de mașină au murit la spital, iar alți răniți se află în stare gravă. Marea Britanie se află în stare de alertă „gravă”, ceea ce înseamnă  că un atac terorist este foarte probabil. În iulie 2005, patru islamiști britanici s-au aruncat în aer, în capitala britanică, ucigând 52 de persoane și rănind alte 700, în cel mai sângeros atac comis în Londra pe timp de pace.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri