Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenţie şoferi! Circulaţia pe A2 Bucureşti - Constanţa, restricţionată pentru lucrări la carosabil

Atenţie şoferi! Circulaţia pe A2 Bucureşti - Constanţa, restricţionată pentru lucrări la carosabil

Circulaţia rutieră este restricţionată, miercuri, pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pentru efectuarea de lucrări la partea carosabilă, pe sensul către litoral, între kilometrii 31 şi 32, unde nu se circulă pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, până la orele 16,00.

De asemenea, pe sensul către Capitală, între kilometrii 177 şi 160, traficul este oprit pe banda a doua pentru trasarea marcajelor rutiere, până la orele 18,30. 

"Conducătorii auto sunt sfătuiţi să adapteze viteza la condiţiile de drum, să se asigure în mod corespunzător şi să semnalizeze înainte de schimbarea benzii de circulaţie, respectând indicaţiile semnalizărilor rutiere temporare de la locul efectuării lucrărilor menţionate", se arată în comunicatul citat. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri