Jurnalul.ro Ştiri Observator Sarmizegetusa Regia este închisă din cauza unei noi alunecări de teren

Sarmizegetusa Regia este închisă din cauza unei noi alunecări de teren

O nouă alunecare de teren a avut loc în cursul nopţii de joi spre vineri în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, o parte din versantul masivului Feţele Albe pornind la vale şi oprindu-se pe drumul de acces spre Sarmizegetusa Regia, ceea ce a dus la blocarea acestuia pentru oameni şi maşini.

În plus, din cauza faptului că versantul de pe marginea drumului este îmbibat cu apă, iar pericolul de alunecare se menţine, autorităţile au decis şi închiderea temporară pentru vizitatori a sitului Sarmizegetusa Regia.

"S-a prăbuşit o parte din masivul Feţele Albe şi a blocat drumul şi valea. Surparea a blocat drumul şi valea. Drumul a fost declarat închis", a declarat vineri, pentru AGERPRES, administratorul sitului Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky.

O echipă de la Administraţia sitului Sarmizegetusa Regia, ce aparţine de Consiliul Judeţean Hunedoara, s-a deplasat vineri în zona alunecării de teren pentru evaluarea distrugerilor şi stabilirea primelor măsuri de intervenţie.

Alunecarea de teren de pe drumul judeţean care face legătura cu cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este a doua produsă în zonă, după ce joi după-amiază o parte din versantul învecinat aleii pietonale care duce spre situl UNESCO s-a prăbuşit pe o porţiune de câteva zeci de metri, din cauza unei ploi torenţiale care a durat două ore.

Câteva zeci de metri cubi de pământ, piatră şi lemn, antrenaţi de o viitură, au distrus parapetul de protecţie al drumului şi au destabilizat terasamentul zonei pietonale.

De asemenea, în Zona Sacră din situl Sarmizegetusa Regia, o altă alunecare de teren a afectat terasa a X-a pe o lungime de peste 30 de metri. Turiştii aflaţi la acea oră în sit au fost evacuaţi în siguranţă.

"Constatându-se, de către specialişti, că versantul este îmbibat de apă şi că, în această situaţie, el prezintă un pericol permanent de alunecare, pentru protejarea integrităţii vizitatorilor s-a decis ca, până la stabilizarea solului şi diminuarea pericolului unor noi alunecări de teren, situl Sarmizegetusa Regia să fie închis pentru vizitare. Ne cerem scuze tuturor celor care şi-au programat în această perioadă vizitarea Sarmizegetusei Regia şi îi asigurăm că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a scurta cât mai mult perioada de închidere a sitului", se arată pe pagina de Facebook a Administraţiei Sarmizegetusa Regia.

Peste 70.000 de turişti au vizitat anul trecut cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, numărul celor care au ajuns în fosta capitală a Daciei fiind mai mare cu 16% comparativ cu 2016. AGERPRES

Subiecte în articol: Sarmizegetusa Regia inchisa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri