Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Atenție unde călătoriți ! Telecabina de la Cetatea Deva va fi oprită

Atenție unde călătoriți ! Telecabina de la Cetatea Deva va fi oprită

Telecabina de acces spre Cetatea Deva va fi oprită, joi, pentru revizia tehnică lunară, potrivit reprezentanților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva, care administrează monumentul istoric.

Turiștii care vor să viziteze Cetatea Deva în ziua respectivă o pot face pe jos pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee care sunt semnalizate cu indicatoare.

Traseul nr. 1 este din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, iar timpul de mers este de aproximativ 45 de minute, traseul nr. 2 este de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1 și are un timp de mers de aproximativ 40 de minute. Traseul nr. 3 are un timp de mers de aproximativ 30 de minute, din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1.

De vineri, telecabina va funcționa după programul normal, între orele 8:00 - 20:00.

La călătoria cu Telecabina pasagerii trebuie să respecte toate regulile și măsurile instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Mediafax

Subiecte în articol: telecabina deva
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri