Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenționare de călătorie MAE. Republica Franceză - cod portocaliu de vreme nefavorabilă

Atenționare de călătorie MAE. Republica Franceză - cod portocaliu de vreme nefavorabilă

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că a fost emis un cod portocaliu de vreme nefavorabilă cu rafale de vânt şi ploi torenţiale.

Potrivit unui comunicat MAE, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale şi serviciul meteorologic al Aeronauticii militare franceze, începând cu noaptea zilei de vineri, se va intensifica vântul, la rafală (cu viteza de 100 - 120 km/oră), pe întreg litoralul, din Languedoc până pe Coasta de Azur, fiind emis şi un cod portocaliu de ploi torenţiale şi furtună în Gard, Herault, Bouche-du-Rhône, Alpes Maritimes.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755 şi Consulatului General al României la Marsilia: +33491221741, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confrunta cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro, www.meteoalarm.eu şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri