Potrivit reprezentanților MApN, pistolul mitralieră și muniția furate au fost găsite în data de 5 iulie.
Ancheta în acest caz continuă.
Alerta s-a dat în 19 martie, când un militar de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în timp ce executa serviciul de pază în unitate. O persoană neidentificată, cu cagulă şi înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracţie în perimetrul unităţii militare şi l-a atacat pe militar.
Ministerul Apărării a transmis, uletrior, într-un comunicat că militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistenţă în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe.
După ce a intrat în posesia armei şi a muniţiei, agresorul a părăsit perimetrul unităţii (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunţat de urgenţă pe comandantul corpului de gardă şi pe comandantul unităţii.
Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanţa şi organele de poliţie au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a dispus de urgenţă, la nivelul tuturor unităţilor militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază şi verificarea planurilor de pază şi apărare a obiectivelor militare.
(sursa: Mediafax)