Reprezentanţii DRDP Bucureşti au început montarea semnalizării rutiere în vederea demarării lucrărilor de reparaţii pe calea 1 a Autostrăzii Soarelui (A2), Bucureşti-Constanţa (km 21- km 27), informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Lucrările vor dura 24 de luni și constau în frezarea dalelor de beton, consolidarea fisurilor active şi repararea rosturilor degradate, atât pe calea 1, cât şi pe calea 2.
"Facem apel către participanţii la trafic să circule cu atenţie şi să respecte semnalizarea rutieră existentă, precum şi restricţiile de viteză instituite în zona lucrărilor, şi anume de 60 km/h", precizează CNAIR.
Lucrările sunt împărţite în două loturi astfel:
Lotul 1, între km (12+000 - km 24+000) calea 1 şi 2, are o lungime de 12 kilometri şi va fi executat de SC Porr Construct SRL la o valoare a lucrărilor de 41,7 milioane de lei, fără TVA.
Lotul 2 km (24+000 - km 36+000) Calea 1 şi 2, tot în lungime de 12 km, va fi executat de SC Saga Business Construct SRL, la o valoare a lucrărilor de 44,9 milioane de lei, fără TVA.