Jurnalul.ro Ştiri Externe Australia a pus în circulaţie prima bancnotă tactilă, în urma iniţiativei unui băiat nevăzător

Australia a pus în circulaţie prima bancnotă tactilă, în urma iniţiativei unui băiat nevăzător

Banca Centrală din Australia a emis joi prima sa bancnotă tactilă, în urma unei campanii a unui băiat nevăzător, relatează DPA.

În urmă cu trei ani, la vârsta de doar 12 ani, Connor McLeod a depus o plângere pentru discriminare la Comisia pentru drepturile omului din Australia şi a iniţiat o petiţie online, alături de mama sa, care a primit peste 56.000 de semnături.

Noua bancnotă de cinci dolari australiană a intrat în circulaţie joi, fiind prima dintr-o nouă serie, care include un însemn tactil, asemenea unei umflături, pe fiecare dintre părţile lungi ale bancnotelor, pentru a ajuta persoanele cu deficienţe de vedere să poată diferenţia între acestea.

Băiatului i-a venit ideea după ce a primit o sumă de bani de Crăciun, atunci când avea 11 ani, însă nu şi-a putut da seama ce sumă primise.

Aceste bancnote îi vor ajuta pe cei 350.000 de australieni nevăzători sau cu deficienţe de vedere, înlocuind micul dispozitiv, utilizat anterior, care permitea măsurarea dimensiunii bancnotelor, care varia cu câţiva milimetri.

Banca a anunţat că intenţionează ca toate bancnotele viitoare să prezinte însemne tactile.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri