Procurorii australieni au nevoie de aprobarea guvernului înainte de a formula acuzaţii împotriva jurnaliştilor, a atras atenţia, luni, ministrul Justiţiei, Christian Porter, transmite Reuters.
Prin solicitarea unei aprobări prealabile din partea ministrului Justiţiei se va asigura o examinare riguroasă a modului în care o acuzaţie privind comiterea unei infracţiuni grave trebuie pusă în balans cu angajamentul nostru faţă de libertatea presei, a explicat Porter.
Acesta a menţionat că o directivă în acest sens a fost emisă la 19 septembrie.
Precizările sale vin după ce, în iunie, poliţia australiană a făcut percheziţii la sediul principal al postului public de radio „ABC” de la Sydney şi acasă la un editor al conglomeratului de presă „News Corp”, sub suspiciunea că au obţinut informaţii constituind secret naţional.
Aceste percheziţii, în cadrul cărora poliţiştii au examinat circa 9000 de fişiere din computerele „ABC” şi au scotocit prin sertarul cu lenjerie al jurnalistei de la „News Corp”, au atras critici din întreaga lume, notează Reuters.
Conform legii australiene, procurorii pot formula acuzaţii în cazul în care procuratura publică, CDPP (Commonwealth Director of Public Prosecutions, agenţie guvernamentală independentă în cadrul Ministerului Justiţiei) consideră că există o probabilitate „rezonabilă” să se ajungă la o condamnare, iar punerea sub acuzare este în interesul public.
Potrivit „ABC”, raidul din iunie a fost legat de materiale difuzate în 2017 privind acuzaţii de abuzuri ce ar fi fost comise de militari australieni în Afganistan. „News Corp” a explicat, la rândul său, că percheziţia de la locuinţa jurnalistei sale a fost urmarea unui articol despre planurile guvernului de a spiona corespondenţa electronică, mesajele pe telefon şi conturile bancare ale australienilor.
Constituţia Australiei nu are prevederi care să protejeze libertatea de exprimare, dar anul trecut, la revizuirea legislaţiei privind informaţiile, a fost adăugat un amendament referitor la protejarea avertizorilor de integritate.