Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat sâmbătă că ţara sa va introduce o taxă asupra giganţilor din domeniul digital, după ce Franţa a comunicat aplicarea unei măsuri similare de la 1 ianuarie şi în contextul discuţiilor privind adoptarea unei taxe pe economia digitală la nivelul Uniunii Europene.
''Nu este decât justiţie ca giganţii digitali care activează în Europa să-şi plătească partea corectă de impozite. Pe lângă o dispoziţie la nivelul Uniunii Europene, noi vom acţiona la nivel naţional'', a declarat Kurz, potrivit unui comunicat.
''Vom introduce o taxă digitală în Austria'', a precizat cancelarul, notând că statele membre ale UE sunt ''de acord în principiu asupra necesităţii unei astfel de taxări''.
''Obiectivul este clar: este vorba despre a taxa firmele care obţin venituri colosale online, pentru care nu plătesc practic niciun impozit, cum se întâmplă cu Facebook şi Amazon'', a arătat Kurz.
El a precizat că ministrul de finanţe, Hartwig Loeger, va avea sarcina ''de a elabora detaliile şi punerea în aplicare'' a viitoarei taxe, ''a cărei funcţionare o va prezenta la începutul lui ianuarie''.
Taxa va intra în vigoare în cadrul reformelor fiscale avute în vedere de guvern pentru 2020.
În UE, companiile digitale plătesc în medie 9% impozite, faţă de 23% în cazul altor firme, potrivit comisarului european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.
AGERPRES