Jurnalul.ro Ştiri Observator Auto Italia, investigată pentru abuz de poziție dominantă pe piața de piese de schimb

Auto Italia, investigată pentru abuz de poziție dominantă pe piața de piese de schimb

Consiliul Concurenței a anunțat marți că a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al Auto Italia Impex SRL, pe piața furnizării de piese de schimb originale pentru mărcile din portofoliul companiei.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței, autoritatea de concurență are indicii că Auto Italia ar fi abuzat de poziția sa dominantă pe piața furnizării de piese de schimb originale pentru mărcile din portofoliul companiei atât prin aplicarea de condiții inegale pentru aceleași servicii oferite partenerilor comerciali, cât și prin ruperea relațiilor contractuale pe motiv că partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate.

„Aceste practici pot crea dezavantaje concurențiale unor parteneri ai Auto Italia, afectând, astfel, concurența pe piața serviciilor de reparație și întreținere a autovehiculelor din România”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, Auto Italia Impex SRL este importatorul oficial în România al brandurilor Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Fiat Professional, Abarth și Maserati.

În cadrul acestei investigații, Consiliul Concurenței a făcut inspecții inopinate la Auto Italia Impex SRL, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

„Anul trecut, autoritatea de concurență a declanșat o investigație privind posibila încălcare a legislației în domeniul concurenței, prin coordonarea comportamentului pe piață de către Auto Italia Impex SRL, o parte a firmelor de reparații autorizate din rețeaua Auto Italia și Uniqa Asigurări”, mai anunță Consiliul Concurenței.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: consiliul concurenţei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri