Jurnalul.ro Ştiri Locale Autocar cu 72 de persoane, implicat într-un accident la Brăila

Autocar cu 72 de persoane, implicat într-un accident la Brăila

de Redacția Jurnalul    |   

Un autocar în care se aflau 72 de persoane a fost implicat într-un accident rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în județul Brăila. 22 de persoane au fost transportate la spital.

Potrivit IPJ Brăila, în jurul orei 00.10, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 584, între localitatea Bărăganul și Însurăței a avut loc un accident rutier cu victime multiple.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care „au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un autocar cu care transporta 72 de persoane, cetățeni din Republica Moldova, pe DE 584, dinspre Însurăței către localitatea Bărăganul, ar fi lovit o semiremorcă ce se afla pe partea carosabilă, semnalizată corespunzător”.

Autoritățile locale au activat planul roșu. 22 de persoane au fost transportate la spital. Victimele au intre 11 si 78 ani și au fost duse la UPU Brăila și UPU Ialomița. Ceilalți pasageri au fost cazați la câminul Cultural din Bărăganu în așteptarea altui autocar.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, au precizat polițiștii.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Traficul rutier a fost blocat în totalitate. Polițiștii au deviat traficul atât din localitatea Viziru cât și din localitatea Bărăganul pe rute ocolitoare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

dinamo

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident Braila
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri