Jurnalul.ro Ştiri Externe Autoritatea de reglementare europeană spune că Boeing 737 Max este un aparat de zbor sigur

Autoritatea de reglementare europeană spune că Boeing 737 Max este un aparat de zbor sigur

Șeful agenției europene de securitate a aviației, EASA, a declarat pentru BBC că este „sigur” că Boeing 737 Max poate acum să zboare.

Directorul executiv Patrick Ky a declarat că organizația sa „nu a lăsat nici o piatră neîntoarsă” în investigarea aeronavei și în analiza modificărilor făcute de producător.

Autoritățile au decis oprirea zborurilor cu 737 Max în martie 2019, după două accidente în care au pierit în total 346 de persoane.

SUA și Brazilia au aprobat deja reluarea zborurilor, iar EASA va acorda permisiunea de a reveni în utilizare în Europa la mijlocul lunii ianuarie.

EASA a efectuat o revizuire generală a proiectului modelului 737 Max, independent de un proces similar întreprins de autoritatea de reglementare americană, Federal Aviation Administration (FAA).

Revizuirea, spune Ky, a depășit cu mult cauzele imediate ale celor două accidente și modificările propuse de Boeing. „Am mers mai departe și am analizat toate comenzile, toate mecanismele aeronavei”, explică el.

Scopul, spune el, a fost să analizeze orice ar putea provoca un eșec.

Pentru a reveni la zbor, avioanele existente vor trebui să fie echipate cu un nou software de calculator și să fie supuse unor modificări ale cablajului și instrumentelor din cabină.

Piloții vor trebui să urmeze o pregătire obligatorie și fiecare avion va trebui să efectueze un zbor de testare pentru a dovedi că modificările au fost efectuate corect.

Autoritățile de reglementare americane au stabilit condiții similare.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Boeing 737 MAX
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri