Jurnalul.ro Ştiri Externe Autorul atacului cu cuţit din Finlanda a fost identificat ca fiind Abderrahman Mechkah

Autorul atacului cu cuţit din Finlanda a fost identificat ca fiind Abderrahman Mechkah

Marocanul în vârstă de 18 ani, suspectat că e autorul atacului cu cuţit care s-a soldat cu uciderea a două femei şi rănirea altor opt persoane în Finlada, a fost indentificat de autorităţi ca fiind Abderrahman Mechkah, scrie The Guardian.

Poliţia a cerut ca Mechkah, care este în spital acum, să fie reţinut în timpul investigaţiilor preliminare. Autorităţile au afirmat că acesta poate apărea la tribunal marţi.

Suspectul a ajuns în Finlanda în 2016 şi era un solicitant de azil. Acesta a fost împuşcat în picior şi arestat la scurt timp după atacul de vineri. Alţi patru marocani au fost arestaţi, mai scrie sursa citată.

Cele două persoane ucişe erau din Finlanda, iar printre cei răniţi se numără un birtanic, doi suedezi şi un italian. Conform poliţiştilor, atacatorul urmărea să ucidă femeile. Ambele persoane omorâte erau femei, la fel şi şase dintre cele opt persoane rănite.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri