Jurnalul.ro Ştiri Externe Avalanşă în Italia: Alţi patru supravieţuitori au fost extraşi de sub zăpadă şi dărâmături

Avalanşă în Italia: Alţi patru supravieţuitori au fost extraşi de sub zăpadă şi dărâmături

Patru persoane în viaţă au fost salvate în noaptea de vineri spre sâmbătă de sub zăpadă şi dintre dărâmăturile hotelului italian distrus miercuri de o avalanşă, numărul supravieţuitorilor care au fost salvaţi ajungând la 9, conform pompierilor italieni, transmit Reuters şi AFP. 

Cele patru persoane, două femei şi doi bărbaţi, au fost extrase dintre dărâmăturile hotelului Rigopiano în cursul nopţii, după lungi ore în care salvatorii au săpat în troiene cu maximă precauţie pentru a nu surpa pereţii de zăpadă peste zonele în care au rămas pungi de aer şi în care se aflau supravieţuitorii. 

O persoană în viaţă găsită vineri şi probabil rănită, conform presei italiene, urmează să fie scoasă dintre dărâmături, informează AFP. 

În cursul zilei de vineri au fost salvaţi patru copii şi o femeie. 

Purtătorul de cuvânt al pompierilor, Luca Cari, a declarat pentru Reuters că în timpul nopţii au fost recuperate şi cadavrele a două femei, numărul deceselor confirmate ajungând la 4. Probabil încă 15 oameni, deopotrivă turişti şi angajaţi ai hotelului, sunt dispăruţi. 

Un adevărat "tsunami" de zăpadă a lovit miercuri hotelul de patru stele Rigopiano, distrugând clădirea de patru etaje din parcul natural Gran Sasso, din inima Italiei. În momentul în care a lovit avalanşa, în hotel se aflau aproximativ 30 de persoane. 

Presa italiană a anunţat sâmbătă dimineaţa că salvatorii au mai auzit şi alte voci de sub dărâmături, dar locaţia exactă a acestor supravieţuitori este greu de găsit. Deocamdată această informaţie nu a fost confirmată de reprezentanţii salvatorilor. "Echipele de salvare vor continua să sape zi şi noapte până vor fi găsiţi toţi cei dispăruţi", a declarat Luca Cari.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri