Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Avertisment DUR al unui oficial BNR: „Este posibilă o nouă criză economică”

Avertisment DUR al unui oficial BNR: „Este posibilă o nouă criză economică”

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, a susţinut, vineri, că apariţia unei recesiuni pentru România este posibilă, în următoarea perioadă, susţinând că, până la un punct, face parte din ciclul economic, potrivit Antena 3.

„Există perspectiva unei recesiuni. Trebuie să facem o distincţie între recesiunea tehnică şi recesiune, pentru că recesiunea tehnică nu echivalează cu scăderea nivelului PIB-ului. Poţi să ai două trimestre o diminuare, dar nu echivalează cu scăderea nivelului PIB-ului. Aceea este o recesiune propriu-zisă, când scazi nivelul PIB-ului”, a afirmat Daniel Dăianu, membru al CA al BNR, vineri, în cadrul seminarului „EU-COFILE” (European Union Finance & Banking Lectures project), ediţia 2018.

„Se va căuta prevenirea unei recesiuni. Recesiunea face parte din ciclul economic, este mişcarea oscilatorie a unei economii. Important este să nu ai o recesiune adâncă. O recesiune adâncă se poate transforma într-o criză”, a explicat Dăianu.

Sunt semnale tot mai puternice că lumea se va confrunta cu o nouă criză economică. Deja experţii Fondului Monetar Internaţional au tras semnalul de alarmă. Iar România nu va fi ocolită. Euro ar putea creşte, la fel şi dobânzile.

În plus, ne apropiem de o nouă bulă imobiliară.

De doi ani, locuinţele se scumpesc pe zi ce trece, iar preţurile vor continua să crească şi în 2019.

Subiecte în articol: daniel daianu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri