Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Avertismentul lansat de Dan Voiculescu, confirmat. ”Companiile românești au nevoie de un pachet financiar de cel puțin 5 miliarde de euro”

Avertismentul lansat de Dan Voiculescu, confirmat. ”Companiile românești au nevoie de un pachet financiar de cel puțin 5 miliarde de euro”

Predicția făcută de profesorul Dan Voiculescu, potrivit căruia criza coronavirusului va produce ”un tsunami economic”, prinde tot mai mult contur.

Într-o postare pe blog, Dan Voiculescu spune că această criză se anunță chiar mai dură decât cea din anii 2007 – 2008, deoarece scăderea activităților economice este mai abruptă și posibilitățile de a interveni sunt mai reduse, din cauza crizei umanitare și a măsurilor de prevenție contra coronavirusului.

Acesta spune că este de preferat prevenirea unui colaps, decât resuscitarea unui sistem: ”În mod evident și România trebuie să acționeze, cât mai rapid, în aceeași direcție. Prin intermediul CEC, companiile românești ajunse în acută dificultate din cauza pandemiei de Coronavirus, trebuie să primească întreg sprijinul de care au nevoie. Concret, ar fi necesar un pachet financiar de minim 5 miliarde de euro, pus la dispoziția agenților economici”.

Cifra este una raportată la PIB și la ponderea economică a sectoarelor aflate în dificultate.

Dan Voiculescu subliniază necesitatea unei intervenții rapide și ferme, care ar putea ajuta România să depășească acest moment.

”Falimentele, reducerea cifrelor de afaceri și a numărului de angajați determină presiuni grave asupra bugetului prin reducerea masei de colectare și prin creșterea necesităților de asistență socială (șomaj).

Înțelegând această realitate, pentru a evita eventuale curbe de sacrificiu impuse în sectorul bugetar și în sistemul public de pensii, este necesară o intervenție rapidă și determinată, atât la nivel macroeconomic cât și, punctual, în sectoarele cele mai vulnerabile.

Prin abordări rapide, determinate și inteligente, România poate depăși cu bine actuala criză. În caz contrar, chiar și după reducerea epidemiei de Coronavirus, vor fi necesari între 3 și 5 ani pentru a recupera prăbușirea economică din această perioadă”, concluzionează Dan Voiculescu.

Subiecte în articol: Dan Voiculescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri