Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizări meteo: Ploi abundente și furtuni în următoarele zile

Avertizări meteo: Ploi abundente și furtuni în următoarele zile

de Redacția Jurnalul    |   

România se confruntă cu o perioadă de vreme instabilă în zilele următoare. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare și două avertizări cod galben pentru diferite regiuni ale țării.

Potrivit meteorologilor, în intervalul marți - joi, va ploua în toată țara. Se vor înregistra în principal averse, cu cantități de apă ce vor atinge local 20-30 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone chiar peste 40-50 de litri pe metru pătrat.

Prima avertizare cod galben este valabilă marți, între orele 10.00 și 21.00. Aceasta vizează sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum și Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. În aceste zone, se așteaptă averse puternice, cu acumulări de apă de 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat peste 30-40 de litri pe metru pătrat.

A doua avertizare cod galben este în vigoare de marți, ora 21.00, până miercuri, ora 15.00. Aceasta se referă la Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Locuitorii din aceste regiuni trebuie să se pregătească pentru perioade cu averse torențiale, însoțite local de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: avertizare meteo ploi furtuni anm prognoza
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri