Jurnalul.ro Ştiri Educatie Bacalaureat 2024: Rata de participare de 97,8% la proba la alegere; 24 eliminaţi

Bacalaureat 2024: Rata de participare de 97,8% la proba la alegere; 24 eliminaţi

Rata de participare la proba la alegere a profilului şi a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului naţional de bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2024), desfăşurată joi a înregistrat nivelul de 97,8%, fiind prezenţi 125.221 de candidaţi dintr-un total de 128.055 de candidaţi înscrişi - toate promoţiile - pentru a o susţine.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, nu s-au prezentat 2.810 candidaţi, iar 24 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, aceştia nemaiputând participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Probele scrise din sesiunea iunie-iulie se încheie vineri cu testarea cunoştinţelor de limba şi literatura maternă.

Afişarea primelor rezultate (în centrele de examen şi online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12,00), iar contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 - 18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie - în centrele de examen şi online. 

Subiecte în articol: BACALAUREAT 2024 RATĂ participare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri