Au promovat examenul 9.284 de candidați (cu 780 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor).
Dintre aceștia, 6.656 de candidați (rată de reușită: 34%, +2,8% în raport cu prima afișare) aparțin promoției curente, iar 2.628 de candidați provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 29,2%, + 2,4% în raport cu prima afișare)
Au fost depuse 12.031 de contestații, defalcate astfel: proba E)a) - 4.022, proba E)b) - 88, proba E)c) - 3.575 și proba E)d) - 4.346.
Pentru 3.874 de lucrări, notele au fost modificate (prin creștere/descreștere).
Rezultatele finale (după soluționarea contestaţiilor) au fost afișate marți, 29 august, ora 12.00, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, asigurându-se anonimizarea datelor personale ale candidaților.
Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Începând cu această sesiune a examenului național de bacalaureat, Ministerul Educației a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor, proces despre care spune că a oferit o serie de beneficii semnificative comparativ cu formatul clasic de evaluare:
au fost eliminate costurile pentru transportul lucrărilor dintr-un județ în altul, în vederea evaluării, implicit birocrația aferentă (borderourile individuale de notare, precum și cele finale au fost generate automat, odată cu finalizarea evaluării)
a fost redus substanțial timpul de lucru destinat evaluării;
lucrărille pentru care diferența dintre notele acordate de cei doi evaluatori inițiali a fost mai mare de un punct au fost transmise, în mod automat și aleatoriu, către alți doi evaluatori;
a fost diminuat riscul erorii umane în privința calculului notei finale, a acordării altor punctaje decât cele din baremul de corectare, a introducerii notelor de pe lucrare în calculator în vederea afișării rezultatelor.
„De asemenea, în contextul derulării acestui tip de evaluare, rezultatele înregistrate la examenele naționale vor putea fi analizate în profunzime, în funcție de itemi și de categorii de elevi sau școli cu scopul de a valorifica rezultatele evaluării în beneficiul elevilor. Important de menționat este și faptul că lucrările se scanează în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind apoi încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți. Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, fără implicarea candidaților/profesorilor asistenți. Ulterior, repartizarea lucrărilor se face automat și aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflați în alt județ decât județul din care provin candidații”, transmite Ministerul Educației.
(sursa: Mediafax)