Federația Europeană de Handbal (EHF) a anunțat joi că Final Four-ul competiției continentale EHF European League la handbal feminin va fi găzduit anul acesta de Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare. Competiția are loc în perioada 8-9 mai, CS Minaur Baia Mare fiind calificată la turneu.
În urma tragerii la sorți ce a avut loc joi la amiază la sediul central de la Viena al Federaței Europene de Handbal, CS Minaur Baia Mare va întâlni în semifinala EHF European League formația franceză Nantes Atlantique Handball, potrivit Mediafax.
În cealaltă semifinală se vor confrunta Herning-Ikast Handbold (Danemarca) și Siófok KC (Ungaria).