Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Balanţa comercială, pe plus pentru 25 de regiuni

Balanţa comercială, pe plus pentru 25 de regiuni

de Adrian Stoica    |   

Deficitul comercial al României s-a majorat anul trecut cu 16,7%, ajungând la 15,1 miliarde de euro, ceea ce a reprezentat aproape 8% din PIB. Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele 11 luni ale anului 2018, din cele 41 de judeţe plus Bucureşti, 25 înregistrau un excedent al balanţei import-export şi doar 17 au înregistrat un deficit.
Cel mai mare exportator a fost Bucureştiul, acestea înregistrând o valoare de 10,48 miliarde de euro. Judeţul Timiş a fost al doilea, cu o valoare totală a exporturilor de 6,41 miliarde de euro. Datorită fabricii Dacia-Renault, unul dintre cei mai mari exportatori din România, judeţul Argeş, se plasa pe locul al treilea, exporturile totalizând 5,77 miliarde de euro. Pe locul patru a fost judeţul Arad, cu un total de exporturi de 3,33 miliarde de euro, în timp ce judeţul Braşov s-a plasat pe locul cinci, cu 3,30 miliarde de euro.
Bucureştiul este şi cel mai mare importator, astfel că deficitul balanţei import-export s-a ridicat în primele 11 luni ale anului trecut la 12,07 miliarde de euro.

După Bucureşti, cele mai mari deficite le-au înregistrat judeţele Ilfov (4,14 mld. euro), Prahova (1,27 mld. euro), Constanţa (1,21 mld.euro) şi Cluj (955 mil. euro).  Pe de altă parte, cel mai mare surplus a fost înregistrat de judeţul Argeş (1,40 mld. euro), urmat de Timiş (862 mil. euro), Olt (687 mil. euro), Sibiu (615 mil. euro) şi Alba (572 mil. euro).

Subiecte în articol: deficit comercial
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri