Premiera mondială a avut loc, pe 20 noiembrie 2015, la Teatrul Basel, din orașul elvețian omonim. Succesul a fost instantaneu. După cum sugerează și titlul, opera simfonică a pianistului și compozitorului elvețian Olivier Truan se bazează pe romanul Tevye the Milkman (Tevi lăptarul) de Sholem Aleichem, care a stat la baza unuia dintre cele mai îndrăgite musicaluri de pe Broadway, Fiddler on the Roof (Scripcarul pe acoperiș), distins cu 9 premii Tony. De la premiera newyorkeză din 1964 și până la ecranizarea din 1971, nu a mai fost decât un pas, făcut de regizorul Norman Jewison, care i-a adus titlului celebritatea universală și succesul cinematografic (3 premii Oscar și 2 Globuri de Aur).
Asemenea volumului, musicalului și filmului, baletul Tevye înfățișează, cu multă (auto)ironie, nesfârșita bucurie evreiască de a trăi viața, în ciuda tuturor vicisitudinilor sociale și politice. Într-un registru comic, în centrul atenției, este reprezentat lăptarul Tevi, un evreu pauper, care trăiește, în preajma anilor 1900, alături de familie, în Anatevka, un mic sat ucrainean din cadrul Imperiului Rus. Firul narativ al acestei lucrări vesele și luminoase, dar străbătute de un filon tragic, ilustrează, cu mult sarcasm, dezagregarea unei comunități evreiești tradiționale din Europa de Est (ștetl), și anticipează catastrofele care au început să se profileze, la orizont, la începutul secolului XX: acțiuni antisemite (individuale sau colective), revolte locale sau revoluții naționale, pogromuri, discriminare, segregare și alungare. Practic, lăptarul Tevi asistă, într-un ritm trepidant, la destrămarea familiei și comunității evreiești (ștetl) din Anatevka, dar, cu toate acestea, nu își pierde niciodată credința în Dumnezeu, iar umorul său este cu adevărat irepresibil.
Sublimarea de către Sholem Aleichem – într-un registru anecdotic prin care este sugerată originea talmudică a umorului evreiesc și care se risipește în antichitatea ebraică – a dramei comunităților tradiționale evreiești, confruntate cu antisemitismul est-european (în ascensiune, la început de secol XX), completează și anticipează magistrala tragicomedie La vita è bella (1997), în care actorul și regizorul Roberto Benigni (interpretându-l magnific pe evreul Guido Orefice) proiectează, în conștiințele uneori confuze ale contemporanilor și pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial (păstrând, de asemenea, registrul comic, dar într-o cheie modernă și urbană), catastrofa națională a poporului evreu din secolul XX (shoah), din perspectiva antisemitismului vest-european, de această dată. Să zâmbești în hohote de plâns este o stare de spirit – atât de aberant contradictorie pentru omul obișnuit – pe care extrem de puține creații culturale sau produse artistice o pot exprima și, cu certitudine, un singur popor a creat-o. De aceea, considerăm că baletul Tevye de Olivier Truan este un minunat exemplu, în acest sens, dar numai dacă este înțeles ca o completare operistică pentru volumul, musicalul și filmul inspirate de nemuritorul Tevi lăptarul.
Către final, abandonând, în memorie, comparația dintre cele două personaje evreiești – lăptarul Tevi și librarul Guido cărora regizorii Norman Jewison și Roberto Benigni le-au asigurat nemurirea cinematografică –, devenite arhetipale, pentru umanitate, în secolul XX, prin capacitatea de a aborda, satiric și ironic, situații tragice de viață, se mai impune o observație, specifică unui spectacol de operă. Totuși, peste timp, rămâne adevărată observația criticilor de artă operistică potrivit cărora, dintre toate personajele dramatice de tradiție ebraică, cel mai îndrăgit și singurul care a depășit spațiul cultural evreiesc este Tevi din Anatevka. De aceea, prin spectacolul Tevye – montat într-o versiune de dans contemporan, pe muzica originală compusă de Olivier Truan –, Richard Wherlock (directorul și coregraful-șef al Baletului din Basel pentru o lungă perioadă) a exprimat „emoția în mișcare”, într-o accepțiune modernă reinterpretată, care face accesibil tuturor tezaurul iudaic de înțelepciune și reliefează pofta de viață a poporului evreu.
Din echipa tehnică și muzicală care asigură montarea acestei opere la București mai fac parte – pe lângă dirijorul Daniel Jinga (directorul general al Operei Naționale București) – compozitorul Olivier Truan (pian), Veit Hübner (bass), Simon Girard (trombon), Christoph Staudenmann (tobe), Slava Cernavca (clarinet), Bruce French (scenograf decor), Catherine Voeffray (scenograf costume), Ayako Nakano (asistent coregrafie), Gaia Mentoglio (asistent coregrafie), Jordan Tuinman (designer de lumini).