Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Sectorului 4 a instalat peste 600 de camere de supraveghere la școli, grădinițe și locuri de joacă

Primăria Sectorului 4 a instalat peste 600 de camere de supraveghere la școli, grădinițe și locuri de joacă

de Redacția Jurnalul    |   

Primul Sectorului 4, Daniel Băluță, alături de Bogdan Berechet, directorul general al Poliției Capitalei au anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe comune de presă, că au fost instalate peste 600 de camere video care vor veghea asupra școlillor și locurillor de joacă din sector.

Camerele de supraveghere vor fi gestionate într-un sediu nou construit pe Șoseaua Olteniței, pe amplasamentul fostului sediu de impozite și taxe, cunoscut drept „La Geamuri Multe”. Așadar, miercuri, a fost inaugurat noul Centru de Date și Monitorizare din Sectorul 4.

Potrivit lui Băluță, siguranța cetățenilor din Sectorul patru este importantă, afirmând că, în afară de investiții, primăria Sectorului 4 a venit și cu măsuri „menite să-i facă pe oameni să se simtă în siguranță, afirmând că principala obligație este aceea de a le oferi siguranță cetățenilor.

„Astăzi, facem un nou pas în această direcție și punem în funcțiune centrul de date și monitorizare al Sectorului 4. (...) De aceea, am instalat peste 600 de camere video în zonele cele mai importante ale sectorului”, a declarat Băluță.

Potrivit primarului de sector, camerele de supraveghere au fost instalate pe străzi, în intersecții, în jurul blocurilor, în parcuri, la locurile de joacă și în apropierea școlilor și grădinițelor. Acesta a mai afirmat că s-a pus accent pe zonele frecventate în special de copii.

Băluță a precizat că toate imaginile surprinse pe camerele de supraveghere instalate în Sectorul 4 pot fi urmărite în timp real de echipele de echipele de monitorizare.

Noul centru va funcționa non-stop, va fi utilizat de către Poliția Locală în baza protocoalelor cu instituțiile abilitate de statul român.
Valoarea investiției în cadrul Centrului de Date și Monitorizare din Sectorul 4 este de aproximativ 20 de milioane de lei, potrivit declarațiilor date de Băluță în cadrul conferinței de presă.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri