Jurnalul.ro Ştiri Observator Bani pentru a primi fişa de lichidare de la liceu

Bani pentru a primi fişa de lichidare de la liceu

O absolventă a Colegiului Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu se plânge că trebuie să dea bani pentru a primi fișa de lichidare de la școală.

Denisa Maria susține că elevii sunt puşi să plătească mobilierul deteriorat în timpul anilor de liceu, care a fost cumpărat tot din banii acestora.

„O problemă «frumoasă» la Colegiul Naţional Spiru Haret: elevii liceului nu primesc semnăturile pentru fișa de lichidare, dacă nu plătesc îmbunătăţirile din clasele de curs pe care tot ei le-au făcut din banii lor. Ne-am cumpărat scaune de catedra în decursul anilor de liceu, ni le-au înlocuit cu scaune de lemn pentru a le pune pe ale noastre în cancelarie şi ne cer banii pe scaunele pe care tot noi le-am cumpărat, și cică învăţământul este gratuit şi se face dreptate peste tot!”, a scris Denisa Maria pe pagina sa de Facebook.

Directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu, Carmen Cosmulescu, a explicat, pentru MEDIAFAX, că „eliberarea documentelor nu a fost condiţionată”.

Aceasta recunoaşte, însă, că elevilor din clasa Denisei Maria li s-au cerut câte 8 lei pentru 4 scaune deteriorate, bani pe care doar o parte dintre elevi i-au plătit.

„Erau patru scaune, un scaun este 60 lei şi nu i-am condiţionat. (...) Oricum nu au dat toţi elevii şi nici nu ne interesează. Oricum, vorbisem cu doamna administrator şi îi spusesem că o aştept pe doamna dirigintă şi o să le spunem că renunţăm la această propunere”, a spus Cosmulescu.

După ce postarea Denisei Maria a stârnit, în spaţiul virtual, sute de comentarii şi a adus critici la adresa cadrelor didactice care cer bani pentru fondul clasei, conducerea liceului a renunţat la această măsură.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bani contra fisei de lichidare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri