Jurnalul.ro Special Anchete Banii publici, împărțiți firmelor serioase, care se respectă. Sau prietene, ar zice unii. În Teleorman, consultanța costă cât întregul proiect al iluminatului stradal 

Banii publici, împărțiți firmelor serioase, care se respectă. Sau prietene, ar zice unii. În Teleorman, consultanța costă cât întregul proiect al iluminatului stradal 

de Paul Bardasu    |   

România rurală. Localități depopulate, îmbătrânite de vreme și de neputință. Comune sărace,  dar totuși bogate. La țară, paradoxul e la el acasă. Sărăcia locuitorilor merge mână în mână cu îmbogățirea unor societăți. Firme care sunt, de cele mai multe ori, prietene cu „cine trebuie”.

În Teleorman, județ în care venitul mediu pe cap de locuitor este unul dintre cele mai scăzute din România, am găsit comune în care edilii parcă se întrec între ei în încheierea contractelor de consultanță. Viață grea pentru locuitori, profituri grase  - din bani publici - în conturile firmelor de consultanță, multe alese pe sprânceană de edili. Dar să vedem câteva cazuri concrete.

Comuna Balaci. Județul Teleorman. O localitate care a decăzut de la an la an. Aceeași problemă ca în toată România rurală. Tinerii au plecat să caute o viață mai bună în străinătate, bătrânii au rămas să aibă grijă de gospodăriile în care și-au irosit toată viața, în jurul unei vaci, al unei căprițe sau al unei mâini de găini. Aici timpul parcă a stat în loc. Sunt puține perspective și au mai rămas puțini cei care mai au de muncă, așa cum recunoaște și primarul Ilie Calotă. Edilul din Balaci ne spune: „În comună au rămas doar 1.463 de persoane, singura activitate este agricultura. Mai sunt câteva societăți cu câte 10-12 angajați. Mai avem cadrele didactice și angajații de la primărie… În rest, pensionari”.

Locuitorii comunei sunt resemnați

Situația dezastruoasă ne este întărită de o femeie plecată să-și sape bruma de pământ: „Aici era cea mai frumoasă comună. Eu stau lângă școala nouă. Nu mai e nicio casă… De unde să vină bani? Se mai strângeau de la impozite, taxe… Acum ce mai vine, vine de la Consiliul Județean”. Însă speranța nu moare în Balaci. Urmează planuri mărețe, doar că sunt cam încurcate: „Rețea de gaze, ne-am asociat..., microbuz școlar electric, taxe și impozite online”, ne asigură primarul  Ilie Calotă.

Deși situația este destul de grea în comună, se pare că nu este pentru toată lumea la fel. În comuna Balaci, contractul de consultanță pentru iluminatul stradal a costat fix cât... iluminatul stradal. Din datele publice de pe site-ul e-licitatie.ro vedem cum pentru consultanță primăria a plătit din buget peste 8.000 de euro, în timp ce pentru lucrarea executată și anume înlocuirea lămpilor de pe străzi cu lămpi led s-au plătit aproximativ 9.000 de euro. Nu vă gândiți că este o revărsare de lumină prin comună, led-urile sunt doar pe strada principală, cam așa, de ochii lumii. Firma de consultanță este abonată la contracte cu primăriile PNL din județele Teleorman și Argeș.

Pentru primar, prețul consultanței nu e atât de mare

Cazul concret, în care firmele de consultanță percep taxe aproape la fel de mari ca investiția în sine, nu este o problemă. Tot ce ne poate spune Ilie Calotă este că „nu este adevărat, sunt firme care au și facilități…”.

Aceeași societate, Acord Consulting Found, a mai încasat sau urmează să încaseze, tot de la Primăria Balaci peste 16.000 de euro pentru consultanță și management pentru proiecte finanțate prin PNRR. Însă în acest caz banii vor fi încasați de firma de consultanță dacă proiectul va fi finanțat. Firma Acord are încheiate contracte asemănătoare pentru consultanță și management pentru proiecte prin PNRR și cu alte două primării din zonă: Dobrotești și Zimbreasca. La Dobrotești, unde primarul este tot liberal, sunt nu mai puțin de trei astfel de proiecte, două de dezvoltare - pentru un cămin de bătrâni și un fost sediu de primărie, unde vorbim de sume de 11.500 și aproape 6.000 de euro, dar și un proiect de management de 16.500 de euro. Ion Manica, primarul din Dobrotești, ne explică modul în care sunt alese firmele de consultanță. „De obicei, primim foarte multe oferte pe pagina noastră. Eliminăm firmele cu care am avut probleme. Luăm doar societățile care sunt serioase. Ultimele contracte semnate sunt de succes - firmele serioase care se respectă”.

Boom al profitului societății în 2020

Niciun cuvânt despre societăți prietene sau contracte impuse pe linie de partid. Firmele serioase sunt aceleași, în general la același partid. La o simplă căutare, se vede că societatea de consultanță mai sus menționată are și câteva contracte de consultanță pe rețeaua de gaze naturale și cu primari PSD, iar cel mai probabil acest lucru s-a întâmplat datorită asocierilor între mai multe comune.

Din 2020, societatea a avut parte de ani prosperi, lucru dovedit și de situația financiară, modestă în perioada anterioară. Firma a avut în anii 2016-2018 un profit anual care a oscilat între 96.000 de lei și 440.000 de lei, pentru ca anul 2019 să fie secetos: doar 6.900 de lei. Însă 2020 a umplut conturile societății: aproape un milion de lei profit!

Oamenii simpli nu știu însă ce înseamnă contracte de consultanță și management, dar văd că de la o zi la alta o duc tot mai greu. Nici măcar ajutoarele de la UE nu au fost pentru toți, după cum ne spun doi bătrâni ieșiți în poartă să vadă ce se mai întâmplă prin târg: „Tot la ăia care au le dă… Uitați, sunt numai case părăsite. Ce aș schimba? Aș da și celui amărât. De ce să îi dau tot celui care are? Nu mai e ca înainte”.

Eliminăm firmele cu care am avut probleme. Luăm doar societățile care sunt serioase. Ultimele contracte semnate sunt de succes - firmele serioase care se respectă” - Ion Manica, primarul din Dobrotești

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri