Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Baqir (FMI): Deficitul bugetar poate fi redus prin eficientizarea cheltuielilor şi amânarea creşterii punctului de pensie

Baqir (FMI): Deficitul bugetar poate fi redus prin eficientizarea cheltuielilor şi amânarea creşterii punctului de pensie

Autorităţile ar putea reduce deficitul bugetar prin eficientizarea cheltuielilor, folosirea finanţărilor europene, reforma administraţiei fiscale şi amânarea creşterii punctului de pensie, a declarat, vineri, şeful misiunii FMI pentru România, Reza Baqir, într-o conferinţă de presă.

"Există mai multe măsuri care pot fi luate în considerare (pentru a se reduce deficitul bugetar - n. r.). Cel mai important este să se crească eficienţa cheltuielilor, să se folosească mai mult investiţiile finanţate de Uniunea Europeană, să se accelereze reforma administraţiei fiscale în cadrul ANAF. Dacă ne uităm la zona colectării pe TVA, România are gap-ul (decalajul - n. r.) cel mai mare. Prin gap înţeleg diferenţa între ceea ce România ar putea colecta şi ceea ce colectează în fapt. Acestea sunt căi prin care deficitul ar putea fi redus. O altă măsură ar putea fi să se amâne creşterea punctului de pensie care urmează a fi introdus pe parcursul acestui an", a explicat Baqir.

Fondul Monetar Internaţional estimează un deficit bugetar de 3,7% pentru acest an şi de 3,9% pentru 2018.

"Pentru anul acesta, estimăm că, dacă nu se iau alte măsuri în afară de cele incluse deja în buget, deficitul proiectat va fi de 3,7% din PIB. În timp ce deficitul este proiectat la 3,7% într-un scenariu în care politicile nu se modifică, vedem unele probleme care se configurează anul viitor. După estimările noastre, noi proiectăm că deficitul anului viitor va ajunge la 3,9% din PIB. Aş vrea să precizez că estimările noastre pentru anul viitor se vor modifica odată ce se vor purta discuţiile pe bugetul 2018. Informaţiile noastre la acest moment se bazează pe ceea ce s-a inclus cu privire la anul 2018 în bugetul anului 2017 şi pe efectele unor politici care sunt deja luate în considerare, cum ar fi majorarea punctului de pensie care trebuie să intre în vigoare în cursul acestui an", a arătat oficialul FMI. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri