Jurnalul.ro Ştiri Observator Bărbatul din Suceava care a înjunghiat, pe stradă, două femei fost identificat de poliţişti

Bărbatul din Suceava care a înjunghiat, pe stradă, două femei fost identificat de poliţişti

Un bărbat în vârstă de 36 ani din Suceava, suspectul principal în cazul a două tentative de omor comise în luna august a anului trecut şi în luna ianuarie a acestui an, a fost identificat de poliţişti, se arată într-un comunicat remis AGERPRES, duminică, de Biroul de presă al IPJ Suceava.

Potrivit sursei citate, poliţiştii judiciarişti au desfăşurat activităţi investigative complexe pentru prinderea autorului celor două agresiuni comise în stradă, prin folosirea unor obiecte înţepătoare asupra unor persoane de sex feminin.

Astfel, după cinci luni de cercetări, îngreunate şi de lipsa unor elemente esenţiale în stabilirea activităţii infracţionale şi după vizionarea înregistrărilor de pe camerele de supraveghere din oraş, poliţiştii au reuşit să identifice persoana bănuită de comiterea ambelor fapte.

''Au fost vizionate sute de ore de filmări ale unor sisteme tehnice din proximitatea zonelor de producere a agresiunilor, s-au purtat discuţii cu peste două sute de persoane pentru obţinerea de date şi indicii, s-au dispus expertize medicale şi ştiinţifice şi au fost analizate zeci de profiluri de potenţiali autori'', se arată în comunicat.

În seara zilei de 25 august 2015 o femeie în vârstă de 55 de ani, din Suceava, care se deplasa singură pe o alee din zona centrală a oraşului, a fost înjunghiată cu un cuţit în zona spatelui şi gâtului, de un bărbat necunoscut.

O faptă asemănătoare s-a petrecut şi pe 22 ianuarie 2016, când o femeie în vârstă de 54 de ani, localnică, a fost înjunghiată în spate, lângă o alimentară din zona centrală a oraşului, limitrofă celei unde s-a comis prima faptă.

Pe 19 februarie, în continuarea cercetărilor efectuate cu privire la cele două agresiuni comise în Suceava de un autor necunoscut, în urma activităţilor de cercetare penală, criminalistice şi investigative întreprinse de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei municipiului Suceava, a fost identificată persoana bănuită - un bărbat de 36 ani, din municipiul Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a apreciat faptul că ambele acte materiale întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, având în vedere zonele vitale vizate de autor (torace), precum şi obiectul vulnerant folosit, respectiv un cuţit, cauzele fiind reunite.

Vineri, suspectul a fost internat în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava.

Sursa - Agerpres

Subiecte în articol: suceava
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri