Jurnalul.ro Ştiri Observator Violență și nebunie. Baricadat în casă, după ce și-a bătut sora și și-a amenințat mama

Violență și nebunie. Baricadat în casă, după ce și-a bătut sora și și-a amenințat mama

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii de la Acțiuni Speciale din Capitală au intrat în casa unui bărbat care se baricadase în casă și își amenința mama. Anterior, bărbatul și-a bătut sora. El a fost dus la spital, pentru îngrijiri de specialitate, unde a fost ulterior internat.

„La data de 17 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 8 Poliție, au declanșat cercetări față de un bărbat, bănuit că ar fi săvârșit acte de violență asupra membrilor de familie. În fapt, la data de mai sus, în jurul orei 21:35, Secția 8 Poliție, a fost sesizată de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către fratele acesteia, în locuința de domiciliu, motiv pentru care a părăsit imobilul. Totodată, acesta s-a încuiat în casă, împreună cu mama sa, amenințând că îi va face rău”, anunță Poliția Capitalei.

Ajunși la fața locului, polițiștii au discutat cu bărbatul, însă acesta nu a fost cooperant și le-a adresat cuvinte și expresii jignitoare.

„Având în vedere cele constatate, a fost cerut sprijinul unui echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care a forțat intrarea în imobil, procedând ulterior la imobilizarea bărbatului. Prin intervenția luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, mama bărbatului a fost salvată. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, unde a fost dispusă internarea sa”, adaugă Poliția Capitalei.

Polițiștii precizează că niciuna din persoanele implicate nu au suferit vătămări corporale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bataus maltratare familie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri